Calendar creștin-ortodox, 8 august, 2022. Sfântul Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului; Sfântul Ierarh Miron 1
Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox, 8 august, 2022. Sfântul Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului; Sfântul Ierarh Miron

Sfântul Emilian a slujit că episcop al cetății Cizicului, în timpul domniei împăratului Leon Armeanul (813-820). Nevoind să se supună decretelor date de acest împărat, prin care se cerea scoaterea icoanelor din biserici, Emilian a fost supus la chinuri grele.

Sfântul Emilian a petrecut în surghiun timp de cinci ani, îndurând dureri și umiliri de nedescris pentru mărturisirea lui ortodoxă. A murit că martir. Alături de alți episcopi.

Troparul Sfântului Ierarh Emilian Mărturisitorul

Îndreptător credinței și chip blandetilor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor.

Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Emilian, roagă pe Hristos Dumnezeu că să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Emilian Mărturisitorul

Pe tine, cel ce te-ai arătat viteaz apărător al Treimii, te mărește, cântându-te, Biserica, pentru care ai și pătimit, Sfinte Mucenice Emilian. Pentru aceea cinstim pomenirea ta, căci ne izbăvești de năpădirea cea păgâneasca pe noi, robii tăi.

Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfântului Miron, făcătorul de minuni, episcopul Cretei;- Sfântului Cuvios Părinte Teodor, egumenul de la Oronon;- Sfinților Mucenici Elefterie și Leonid;- A zece sfinți pustnici din Egipt;- A doi sfinți mucenici din Tir;- Sfântului Mucenic Stirachie;- Sfântului Mucenic Anastasie bulgarul;- Sfântului Mucenic Triandafil Zagoreul.

Mâine facem pomenirea Sfântului Apostol Matia.

calendar ortodox

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.