
Calendar creștin ortodox 4 iunie 2018. Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel
Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 4 iunie.
Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Hristos în timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul roman Diocleţian (303-304). Potrivit martirologiilor, cei patru sfinţi originari din Răsăritul Europei erau ostaşi în armata romană, dar, pentru credinţa lor în Hristos, au fost condamnaţi la moarte prin tăiere cu sabia.
După tradiţie, sfinţi martiri ostaşi au fost judecaţi de autorităţile romane în oraşul Noviodunum, în Dobrogea.
În secolele IV-V, s-a construit în localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea de astăzi, o basilică din piatră cu hramul Sfântul Atanasie cel Mare, care a fost reînnoită în secolul XIII, în care au fost aşezate moaştele acestor sfinţi mucenici.
Datorită ploilor abundente, în septembrie 1971, a fost scoasă la lumină o criptă care se afla sub vechea temelie a construcţiei amintite, în care se aflau, într-un sicriu comun, moaştele sfinţilor mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Cripta martirică descoperită atunci este unică în România şi în sud-estul Europei.
După descoperire, moaştele acestor sfinţi martiri au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)



Comentarii