Sfântul Iachint de Vicina
Sfântul Iachint de Vicina
Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox, 28 octombrie 2020. Sfântul Iachint de Vicina

Sfântul Iachint de Vicina este praznuit pe 28 octombrie. Propunerea de canonizare a Sfântului Iachint a fost înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de Mitropolia Munteniei și Dobrogei, pe dată de 19 iunie 2008. În ședința Sfântului Sinod din 8 iulie 2008 s-a făcut canonizarea să, iar proclamarea solemnă a sfințeniei sale a avut

loc pe 26 octombrie 2008. Sfântul Iachint de Vicina este trecut în calendar cu cruce neagră, ca sfânt cu polieleu.

Sfântul Iachint de Vicina a fost ultimul mitropolit al Vicinei și primul mitropolit al Țării Românești.  Înainte de Iachint, scaunul mitropolitan al cetății fusese ocupat de personalități de seama, al căror nume îl cunoaștem parțial: Teodor (1285), Luca (1303), Macarie (1340-1343) și Kiril (menționat în anii 1347-1348).

Potrivit cercetătorilor, fosta Vicina este așezarea Isaccea, din județul Tulcea. Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost întemeiat înainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdicție bizantină. Nu cunoaștem dată când Sfântul Iachint părăsește scaunul mitropolitan de la Vicina.

Însă, după mai multe scrisori ale domnitorului Nicolae Alexandru Basarab către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, în mai 1359, Iachint al Vicinei este recunoscut că mitropolit al Țării Românești.

El a organizat viață bisericească din Țară Românească – a zidit biserici, a hirotonit preoți, l-a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana să organizeze viață din mănăstiri după modelul prezent în Muntele Athos și a purtat de grijă și românilor transilvăneni, cărora le-a trimis misionari și persoane hirotonite.

Sfântul Ierarh Iachint a trecut la cele veșnice în anul 1372. A fost îngropat lângă biserica mitropolitană de la Argeș.

Troparul Sfântului Ierarh Iachint

Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni și intaiule între mitropoliții Țării Românești, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credințe, lucrător al virtuților și rugător pentru sufletele noastre.

Tot astăzi facem pomenirea:

– Sfântului Iov de la Poceaev- Sfinților Mucenici Terentie, soția să, Neonila, cu fiii lor: Niță, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vilie și Evnichi;- Sfântului Cuvios Ștefan Savaitul;- Sfinților Mucenici African, Terentie, Maxim, Pompie și alți treizeci și șase;- Sfântului Ierarh Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei, și Melhion, dascălul și preotul Antiohiei;- Sfântului Mucenic Chiriac; a Anei, mama Sfântului Chiriac;- Sfintei Fevronia, fiica împăratului Heraclie;- Sfântului Cuvios Atanasie, patriarhul Constantinopolului.- Sfântului Cuvios Teofil cel Nebun pentru Hristos

Mâine, facem pomenirea Sfintei Mare Mucenite Anastasia Romana.

Calendar ortodox

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.