Calendar creștin ortodox. 19 martie 2019. Sfinții Mucenici Hrisant și Daria
Ultima Ora Social

Calendar creștin ortodox. 19 martie 2019. Sfinții Mucenici Hrisant și Daria

Sfântul Hrisant a fost fiul lui Polemius, un distins patrician. A trăit în secolul al III lea. După ce citește Faptele Apostolilor, primește să fie botezat. Tatăl sau a făcut tot posibilul că Sfântul Hrisant să lepede credință în Hristos. După multe încercări în acest sens, îl obligă să o ia în căsătorie pe Daria, o tânăra pagana. Însă, Hrisant îi aprinde Dariei dorul după unirea cu Hristos. După moartea tatălui sau, Hrisant nu se mai ferea de nimeni, mărturisea în față tuturor credință în Hristos. Fiind pârâți prefectului Celerin, au fost dați pe mâna tribunului Claudiu. Dumnezeu i-a ajutat atât de mult, încât aceștia primeau chinurile cu bucurie. Claudiu, uimit de felul în care aceștia rabdau suferințele, s-a făcut creștin cu toată familia. Pentru această el și familia să au suferit mucenicia.

Daria a răbdat cu atâta vitejie chinurile, încât paganii strigau: „Daria este o zeiță!” După diferite chinuri, tortionarii au hotărât că Hrisant și soția să Daria, să fie îngropați de vii. Mai târziu s-a zidit o biserica în acel loc.

Acești soți propovăduitori și împreună-mucenici pentru Hristos au trecut la cele vesnie în anul 283, la Roma, sub domnia împăratului Numerian.

Troparul Sfinților Mucenici Hrisant și Daria

Mucenicii Tăi, Doamne Hrisant și Daria, întru nevointele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Ține, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugăciunile lor mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot în această zi, facem pomenirea:- Sfântului Claudiu Tribunul;- Sfintei Mucenite Ilaria, soția lui Claudiu;- Sfinților Mucenici Iason și Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul și al Ilariei;- Sfântului Mucenic Panhariu;- Sfinților Diodor, preotul, și Marian, diaconul;- Sfântului Dimitrie Strungarul.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.