Atac incendiar la adresa lui Mihai Șora. ”Detest minciuna și impostura” 1
Fiul lui Mihai Șora iese la rampă. Ce le transmite celor care l-au atacat pe filosof
Ultima Ora Social

Atac incendiar la adresa lui Mihai Șora. ”Detest minciuna și impostura”

Clipul în care filosoful Mihai Șora explică cum a suferit ororile comunismului a generat foarte multe discuții în mediul virtual. Adrian Papahagi îi amintește lui Șora că a fost membru al Partidului Comunist Francez și apoi funcționar în Ministerul de Externe al României, condus de Ana Pauker.

”Detest minciuna și impostura.

Când la 30 de ani erai membru al Partidului Comunist Francez, când la 32 de ani, în 1948, te întorceai ca membru al unui partid comunist în proaspăt instalata Republică Populară Română, din care cei persecutați încercau disperați să fugă, când primul tău job după repatriere a fost, timp de 3-4 ani, în Ministerul de externe condus de Ana Pauker, după epurarea lui Neagu Djuvara, Constantin Karadja sau Alexandru Paleologu, când timp de 15 ani ai ocupat funcția de redactor-șef al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, creată de comuniști prin transformarea Fundației Regale pentru Literatură și Artă, în timp ce Blaga sau Arghezi erau marginalizați, iar Noica înfunda pușcăria, nu ne povesti cum ai suferit sub comunism!”, scrie Adrian Papahagi.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.