Un taximetrist din Botoșani a returnat unui client o pungă cu 40 de mii de euro
Un taximetrist din Botoșani a returnat unui client o pungă cu 40 de mii de euro
Ultima Ora Social

Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor – Comunicat de Presă

Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor – Comunicat de Presă

5000 de transportatori, membri ai Asociaţiei Profesionale a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere (APTTI) şi ai Asociaţiei Pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI) vor participa în perioada 17-18 ianuarie 2018 la un protest organizat de APTTI şi ADTI. Cele două organizaţii profesionale au solicitat primului ministru Mihai Tudose să intervină şi să ia măsuri urgent pentru stoparea activităţilor ilegale de transport de pasageri neautorizat.

Fenomenul platformelor on-line de tip ridesharing precum şi fenomenul pirateriei în transportul de pasageri au luat o mare amploare la nivel naţional si sunt astăzi în plină expansiune, fără ca instituţiile abilitate să intervină pentru intrarea acestora în legalitate.

Black Cab, Uber,Taxi Fy si alţii, desfăşoară nestingheriţi activităţi sub forma serviciului public de transport pasageri în regim de taxi şi închiriere, fără a trece prin filtrele impuse şi aplicate domeniului de actele normative în vigoare. Utilizând maşini second-hand deţinute de persoane fizice sau juridice neautorizate pentru desfăşurarea acestor activităţi, acestea au început deja să promoveze încasarea cash la şofer pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, distorsionând complet serviciul de taximetrie, afectat de grupurile de interese de tip mafiot, corupţie şi abuzuri în legiferare şi reglementare, atât la nivel local cât şi în Parlament.

Ani la rand, legea în domeniul taximetriei s-a făcut de acelaşi grup de interese, deghizat în asociaţie şi ulterior federaţie, care prin trafic de influenţă şi acte de corupere a „sistemului” a reuşit să pună pe butuci ceea ce ar fi trebuit să fie un serviciu public în interesul cetăţenilor, la un nivel de siguranţă şi confort în concordanţă cu nevoile pasagerilor.

A.D.T.I şi A.P.T.T.I a solicitat Guvernului României o intervenţie promptă şi serioasă pentru reglementarea/autorizarea transportului desfăşurat sub umbrela acestor platforme, sau eliminarea tuturor barierelor birocratice impuse celor ce încă speră să desfăşoare activităţi de taxi şi închiriere în condiţii de concurenţă loială.

Toţi conducătorii auto ce desfăşoară activităţi de transport pasageri trebuie să treacă prin toate verificările şi atestările din domeniu iar vehiculele trebuie autorizate pentru a presta servicii de ridesharing sau transport de pasageri indiferent de modul în care se face comanda de către client.

A.P.T.T.I şi A.D.T.I consideră că este imperios necesar ca modificările legislative ce urmează să se facă de către Guvern sau de către Parlament, să urmărească strict atât interesul celor ce beneficiază de aceste servicii cît şi operatorii de transport, grav afectaţi în prezent de concurenţa neloială.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.