ARTmania, primul festival românesc care îmbină entertainmentul şi arta
Ultima Ora Social

ARTmania, primul festival românesc care îmbină entertainmentul şi arta

ARTmania, primul festival românesc care îmbină entertainmentul şi arta

ARTmania, primul festival românesc care a dezvoltat în România conceptul de îmbinare între entertainment şi artă, a avut loc pe 27 şi 28 iulie, în Piaţa Mare a Sibiului, în faţa unui public entuziasmat de prestaţiile de excepţie ale artiştilor care au urcat pe scenă.

”Haken, Arcane Roots, Zeal&Ardor, Distorted Harmony, Leprous, Rome, Mogwai şi Steven Wilson au fost cei care, timp de două seri, au bucurat iubitorii de muzică rock prin creaţiile lor artistice şi prin întâlnirile cu fanii organizate în paralel. „Dacă aveţi prieteni, faceţi-le cadou un album de muzică rock, e cel mai bun lucru pe care-l puteţi face pentru ei”, au spus, pe scenă, cei de la Zeal & Ardor, una dintre revelaţiile acestei ediţii de festival.

Capetele de afiş ale evenimentului, Mogwai şi Steven Wilson, au fost primite la Sibiu cu multă căldură şi încântare. „Nu-mi vine să cred că mi-au trebuit 30 de ani să ajung în România, dar sunt aici şi sunt foarte fericit să cânt la Sibiu”, a transmis Steven Wilson, al cărui concert a avut atât piese de pe noul album, „To The Bone”, cât şi hit-uri care l-au consacrat alături de formaţia a cărui fondator a fost, Porcupine Tree.

Tot ieri s-a încheiat şi East European Music Conference, conferinţa despre industria muzicală care a pus faţă în faţă reprezentanţi ai evenimentelor mari europene, agenţi de booking şi promotori sau manageri culturali cu artişti, agenţi şi manageri din România. „E prima conferinţă de profil la care particip după care simt că mi-am răspuns la nişte întrebări şi nelămuriri în ceea ce priveşte managementul unei trupe”, a spus managerul trupei Gramofone – trupă prezentă şi la lansarea primului birou de export muzical românesc, Romanian Music Export.

„Au fost câteva zile foarte pline. Ziua am acumulat informaţii, iar seara ne-am relaxat în Piaţa Mare, ascultând artiştii veniţi la ARTmania Festival. A fost o mare încântare să văd publicul bucurându-se de line-up şi reprezentanţii industriei muzicale româneşti beneficiind de prezenţa acestor specialişti europeni. A fost un număr 13 magic pentru ARTmania, le mulţumim tuturor celor care au ales să-şi petreacă weekend-ul la Sibiu.”, a spus Codruţa Vulcu, organizator ARTmania Festival şi East European Music Conference.

Despre ARTmania.
ARTmania Festival este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. ARTmania nu înseamnă doar concerte ale unor mari formaţii internaţionale şi locale. Muzica este componentă de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experienţa pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România şi din străinătate.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România şi una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiţie de pe scena culturală regională, ARTmania şi-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneţ şi al unui ambient special: Piaţa Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăţi medievale din Estul Europei – cetatea Sibiului.

În aceeaşi perioadă cu ARTmania Festival, la Sibiu are loc şi East European Music Conference (26 – 28 iulie 2018), cea mai importantă conferinţă dedicată industriei muzicale din România.

După o primă ediţie în care peste 400 de persoane – participanţi şi invitaţi – din mediul cultural românesc şi european au schimbat idei şi au împărtăşit concluzii, cea de-a doua ediţie continuă inovaţia pe piaţa românească a evenimentelor de profil cu încă un program de avangardă: Romanian Music Export. Astfel, primul program românesc din zona antreprenorială care îşi asumă zona de promovare şi de export muzical la nivel european, va fi gata de start odată cu ediţia a doua EEMC şi va fi disponibil pentru participanţii şi invitaţii la conferinţă.

ARTmania Festival este membru fondator AROC – Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanţi promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well sau Twin Arts, printre alţii ”, precizează într-un comunicat remis newsteam.ro ARTmania Festival.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.