
Andreea Răducan este în culmea fericirii. Ce veste a primit fosta campioană olimpică și mondială
Andreea Răducan este în culmea fericirii. Ce veste a primit fosta campioană olimpică și mondială
Andreea Răducan, multiplă medaliată în competiţiile internaţionale de gimnastică, în prezent preşedinte al FRG, va intra în Hall of Fame, ceremonia fiind programată în 19 mai, în Oklahoma City.
”Ce bucurie poate fi mai mare decât atunci când munca şi performanţele îţi sunt răsplătite. Sunt extrem de bucuroasă să mă aflu alături de cei mai buni gimnaşti ai lumii din toate timpurile. Introducerea mea în International Gymnastics Hall of Fame înseamnă pentru mine excelenţă şi istorie. Este un bun moment pentru a mulţumi încă o dată tuturor celor care mi-au fost alături şi au crezut în mine. Sunt recunoscătoare şi vă mulţumesc încă o dată!”, a scris, luni, într-un mesaj postat pe Facebook, Andreea Răducan.
Andreea Răducan a rămas în istoria gimnasticii mai ales pentru deposedarea de medalia de aur la individual-compus, la JO din 2000, fiind acuzată la acea vreme de rezultat pozitiv la pseudoefedrină, Andreea Răducan a adunat numeroase medalii pentru România: aur pe echipe la JO din 2000, argint la sărituri, tot la JO de la Sydnei, cinci titluri mondiale, o medalie de argint şi una de bronz la CM, precum şi o medalie de argint şi una de bronz la Campionatele Europene.
S-a retras din activitatea sportivă în anul 2002, iar din 2017, ea este preşedintele FR Gimnastică.



Comentarii