ALERTĂ. CSM JUDECĂ DOUĂ ACȚIUNI DISCIPLINARE ÎN CAZUL KOVESI

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este aşteptată să se pronunţe miercuri cu privire la două acţiuni disciplinare ale Inspecţiei Judiciare vizând-o pe fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi.

O cercetare disciplinară, care îl vizează şi pe procurorul Marius Iacob, a fost declanşată de IJ în luna ianuarie, în urma înregistrărilor dintr-o şedinţă a DNA apărute în spaţiul public, arată agerpres.ro. O alta a fost deschisă în septembrie, Kovesi fiind acuzată că a inserat într-un comunicat date confiden aratţiale dintr-o anchetă derulată de către procurorii din subordine, ceea ce înseamnă ”nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei”. Spre deosebire de precedenta şedinţă, din 5 decembrie, şedinţa de miercuri are loc în contextul în care Kovesi a atacat la CEDO decizia de revocare a sa din funcţie şi pe fondul informaţiilor referitoare la candidatura sa pentru funcţia de procuror-şef european.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.