Alertă alimentare. Tone de fructe și legume în neregula pe piețele din România
Ultima Ora Social

Alertă alimentare. Tone de fructe și legume în neregula pe piețele din România

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de peste 1,75 milioane lei în urma controalelor privind comercializarea fructelor şi legumelor în marile lanţuri de magazine, derulate în perioada 18 – 28 februarie, informează ANPC, printr-un comunicat remis AGERPRES.

Controalele s-au desfăşurat în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti.

Au fost controlaţi 1.124 operatori economici, din care la un număr de 654 (58%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare.

A fost verificată o cantitate de 623 tone de fructe şi legume proaspete, din care 177 tone ( 28,4%) nu se încadrau în prevederile legale.

  • „Ca urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri: oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 7.691 kg fructe şi legume, în valoare de 36.355 lei, ca produse improprii consumului uman; oprirea temporară de la comercializare a circa 61 tone fructe şi legume în valoare de 232.679 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; aplicarea de 920 sancţiuni contravenţionale dintre care 496 avertismente şi 424 amenzi contravenţionale în valoare de 1.750.800 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor”, se menţionează în comunicat.

În cursul acţiunilor de control, s-au evidenţiat o serie de abateri în ceea ce priveşte legalitatea privind modul de comercializare al fructelor şi legumelor în stare proaspătă şi conformitatea acestora cu prevederile actelor normative în vigoare, precum şi comercializarea unor produse având caracteristici neconforme cu prevederile actelor normative în vigoare

Comisarii ANPC au demarat în cursul acestei săptămâni a doua etapă a campaniei naţionale de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în marile lanţuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros.

„Operatorii economici în a căror activitate, în domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete în marile lanţuri de magazine de tip hipermarketuri şi supermarketuri, depozite şi pieţe en-gros, au fost depistate abateri, vor rămâne sub atenta supraveghere a comisarilor ANPC şi în continuare pentru a remedia neregulile constatate şi pentru a nu le mai repeta”, se mai precizează în comunicat.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.