Airbus inaugurează Academia de zbor și extinde serviciile de pregătire pentru cadeți
Grupul Airbus a publicat cele mai recente informații privind registrul comenzilor și livrărilor de avioane
Ultima Ora Social

Airbus inaugurează Academia de zbor și extinde serviciile de pregătire pentru cadeți

Pentru a răspunde cererii crescute din partea pieței pentru pregătirea piloților cadet din Europa – 94.000 de noi piloți în următorii 20 de ani * – Airbus a decis înființarea propriei academii și extinderea serviciilor de pregătire, adăugând ab initio la portofoliul său. Toți tinerii de peste 18 ani se pot înscrie.

Academia de zbor Airbus Europa, cu sediul în Angouleme, Franța, va folosi instructori standardizați Airbus pentru a livra programul ab initio de pregătire a cadeților, program aprobat de EASA la sfârșitul anului 2018. Acesta va completa fazele intermediare și avansate de pregătire, deja utilizate în rețeaua de pregătire care are 17 sedii în lume.

Academia de Zbor Airbus Europa își propune să pregătească până la 200 de cadeți anual. Utilizând nave moderne, dotate cu unul sau mai multe motoare, echipate integral cu tehnologie digitală, precum și cu simulatoare de zbor de ultimă generație, programul va oferi studenților atât cunoștintele cât și abilitățile pentru a deveni piloți pregătiți operațional, prin accentul pe dezvoltarea competențelor-cheie de pilotaj, tehnice și comportamentale.

Academia de zbor Airbus Europa reprezintă o oportunitate pentru absolvenții de liceu din toată lumea, care au împlinit 18 ani. Candidații vor fi testați atât online, cât și la sediul academiei înainte de a fi declarați admiși pentru pregătirea care include 750 ore de zbor la sol, plus 200 de ore de zbor.

Academia de zbor Airbus Europa, cunoscută drept Cassidian Aviation Training Services (CATS), este subsidiară Airbus.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.