Două fetițe de 3 și 4 ani în stare deosebit de gravă la spital
Două fetițe de 3 și 4 ani în stare deosebit de gravă la spital
Ultima Ora Social

Acces gratuit la serviciile publice de sănătate pentru copiii fără documente de identitate

”Grupurile parlamentare PSD susțin o propunere legislativă care va permite accesul gratuit la serviciile publice de sănătate a copiilor care nu au documente de identitate. Până acum, aceste servicii nu puteau fi efectuate și achitate gratuit prin Casa Națională de Sănătate fără ca posesorii să dețină codul numeric personal.

Legea are drept scop eliminarea discriminărilor existente în prezent în ceea ce privește accesul la serviciile medicale gratuite a tuturor persoanelor cu vârsta de până la 18 ani din România, un drept garantat de Constituție și de legile ce reglementează domeniul sănătății și drepturile pacienților.

Punerea în aplicare cât mai curând a acestei modificări legislative va avea un dublu scop pozitiv pentru sănătatea populației țării noastre. Pe de o parte, copiii care din diferite motive nu sunt înscriși în registrele de stare civilă, și implicit nu sunt luați în evidență, vor beneficia acum de serviciile publice de sănătate. Pe de altă parte, înregistrarea oficială a acestor copii care nu au documente de identitate și CNP va avea rolul de a așeza în legalitate foarte mulți minori, iar astfel să li se creeze premise benefice pentru viața lor ulterioară, integrarea în muncă, societate și familie.

Cu alte cuvinte, propunerea legislativă urmărește derularea unui proces de identificare a copiilor care nu au cod numeric personal. Dobândirea de coduri numerice personale le va oferi astfel șansa de a se bucura de privilegiile garantate de stat pentru fiecare cetățean.

Sunt foarte multe aspecte îmbucurătoare ale acestei propuneri legislative. Din statisticile oficiale rezultă că un procent majoritar al copiilor fără acte de identitate sunt predispuși la afecțiuni grave, care le periclitează starea de sănătate. Înregistrarea oficială va duce la supravegherea și introducerea acestora în programele naționale de prevenție, în așa fel încât starea lor de sănătate să fie monitorizată continuu. Implicit, în timp, acești copiii vor putea să se integreze mult mai ușor  în societate și în piața muncii, pentru a-și crea un viitor.

Inițiatorii acestui act normativ au prezentat statistici conform cărora 160.000 de români nu dețin niciun act de identitate, iar 10.000 nu au nici măcar certificate de naștere! Aceste cifre constituie un fenomen îngrijorător, și cred că suntem datori să intervenim legislativ pentru a rezolva problema românilor fără acte, îndeosebi a minorilor, deoarece este evident că cei mai expuși în situații urgente legate de sănătate sunt copiii!

Actul normativ garantează accesul la servicii de sănătate gratuite pentru copiii și persoanele aflate în condiții vulnerabile, chiar dacă nu au CNP. Pe lângă copiii de până la 18 ani, de acest act normativ vor beneficia și persoanele cu handicap, bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, gravidele, lăuzele și persoanele care sunt victime ale traficului de persoane.

Această propunere legislativă urmează să fie dezbătută în Camera Deputaților, în calitate de for decizional, după ce a fost adoptată cu unanimitate de voturi de Senat.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PSD Alina-Elena Tănăsescu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.