Academia de Poliție se închide
Academia de Poliție se închide
Ultima Ora Social

Academia de Poliție își așteaptă candidații începând cu luna aprilie

Ministerul de Interne anunță că la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, în sesiunea iulie-august 2019, vor fi organizate concursuri de admitere pentru toate specializările, iar recrutarea candidaților va începe în luna aprilie.

La Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, în sesiunea iulie-august 2019, vor fi organizate concursuri de admitere pentru toate specializările: ordine și siguranță publică, drept, instalații pentru construcții – pompieri şi arhivistică, anunţă Ministerul de Interne într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX.

Recrutarea candidaților va fi demarată în cursul lunii aprilie 2019.

Activitățile specifice înscrierii, desfășurării probelor eliminatorii și probei de verificare a cunoștințelor sunt stabilite și planificate prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de licenţă, în facultăţile Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”, în anul 2019, disponibil pe pagina de internet a instituției de învățământ.

La instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru nevoile MAI se vor organiza, de asemenea, sesiuni de admitere, potrivit graficelor de activități proprii acestora. Toate informaţiile vor fi aduse la cunoștința celor interesați, în cel mai scurt timp, prin intermediul paginii oficiale de internet a MAI, la scțiunea Carieră – instituții de învățământ/formare profesională, transmite sursa citată.

În sesiunile august/septembrie 2018, respectiv ianuarie 2019, au fost organizate examene de admitere la școlile de agenți și subofițeri din cadrul MAI, astfel încât la momentul actual, în aceste școli se pregătesc, la capacitate maximă, două serii de elevi, totalizând peste 5.750 de elevi. În aceste condiții, în anul calendaristic curent nu va exista posibilitatea tehnică pentru a mai putea fi organizată o nouă sesiune de admitere, transmite Ministerul de Interne.

„O nouă sesiune de admitere la școlile postliceale ale M.A.I. va fi organizată în prima parte a anului 2020, conform graficului ce va fi comunicat în timp util. Școlarizarea în două serii într-un singur an a fost organizată pentru a contribui la reducerea deficitului de personal care se manifesta la nivelul anilor 2016 și 2017. Astfel, în perioada 2017 – 2019 au fost organizate 4 sesiuni de admitere și au terminat 5 serii la fiecare școală postliceală a MAI, totalizând aproximativ 13.000 de absolvenți”, precizează MAI.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.