100.000 de oameni au contribuit pentru o nouă sansă la viață

O campanie realizată de Asociaţia Dăruieşte Viaţă, în decembrie 2017 a comasat 100.000 de persoane fizice şi juridice pentru construirea primului spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România. Suma adunată din donații se ridică la 4 milioane de euro.

„Peste 100.000 de donatori, persoane fizice şi juridice, au răspuns campaniei lansate de Asociaţia Dăruieşte Viaţă în luna decembrie 2017, donând peste 4 milioane de euro în numai 3 săptămâni pentru proiectul organizaţiei de a construi primul spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România. Suma este un record, fiind cea mai mare obţinută până acum în urma unei campanii de strângere de fonduri lansate de un ONG în România, în doar trei săptămâni”, se arată în comunicat.

citește și: ELENA UDREA ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT. ”Nu am nicio încredere în completul care mă judecă”

Lor li s-a alăturat o mare comunitate de donatori persoane fizice, care au contribuit prin SMS la 8844 cu mesajul SPITAL prin donaţii pe platforma online de strângere de fonduri Bursa de Fericire şi prin virament bancar din ţară şi din străinătate în contul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

„În contextul în care statul român nu a construit nimic în domeniul oncologiei pediatrice în ultimii cincizeci de ani, Asociaţia Dăruieşte Viaţă a demarat proiectul de construire a primului spital de oncologie şi radioterapie pentru copiii diagnosticaţi cu cancer din România încă din 2015, aceasta fiind pentru prima dată când, în România, un ONG construieşte un spital de la zero, exclusiv din donaţii şi sponsorizări, cu o investiţie estimată de cca. 8 milioane de euro. La ora actuală, în România, nu există un centru de tratare a copilului bolnav de cancer care să beneficieze de toate serviciile necesare pe parcursul tratamentului acestuia: servicii de terapie intensivă, chirurgie, radioterapie şi chimioterapie. Este important ca toate serviciile să fie în acelaşi loc, pentru a simplifica actul terapeutic şi pentru a asigura tratament multidisciplinar”, menţionează comunicatul.

Conform acestuia, până în prezent, asociaţia a obţinut toate avizele necesare şi a dat startul lucrărilor efective în curtea Spitalului „Marie Curie” din Bucureşti.

citește și: Primul Discurs.Viorica Dăncilă și-a anunțat obiectivele mandatului

„A fost finalizată demolarea clădirilor vechi pentru eliberarea terenului pe care va fi ridicată noua construcţie şi au început lucrările de deviere a traseelor de utilităţi. Faza construcţiei efective este prevăzută să demareze la începutul lunii martie, în funcţie de condiţiile meteo, cu realizarea lucrărilor de structură. Succesul campaniei lansate de Asociaţia Dăruieşte Viaţă face posibilă nu numai implementarea proiectului în etapele şi la termenele planificate, ci şi dezvoltarea proiectului iniţial pe o nouă direcţie”, relevă comunicatul.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă îşi propune o extindere a proiectului de construire a primului spital de oncologie şi radioterapie pentru copiii diagnosticaţi cu cancer din România, cu adăugarea unui bloc operator modern, precum şi a altor departamente absolut necesare în tratamentul complex al copilului bolnav de cancer, extindere pentru care va continua strângerea de fonduri.

„Blocul operator din actualul spital ‘Marie Curie’ nu a fost niciodată modernizat de la construcţia spitalului, condiţiile sunt improprii, iar un număr din ce în ce mai mare de copiii diagnosticaţi cu cancer au nevoie de intervenţii chirurgicale. Mobilizarea fără precedent din luna decembrie, modul în care societatea a răspuns chemării lansate de campania noastră, ne-au încurajat să gândim mai departe, la o extindere a proiectului iniţial, cu adăugarea unui bloc operator ultra-modern şi a altor compartimente necesare, ceea ce ar reduce semnificativ şansele apariţiei şi purtării infecţiilor intraspitaliceşti dintr-o clădire în alta. Această dezvoltare a proiectului va face obiectul strângerii în continuare de fonduri”, a subliniat Oana Gheorghiu, vicepreşedintele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

citește și: Simona Halep Amendată.Va plăti 12.000 de euro pentru gestul antrenorului său

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.