1 din 6 călătorii ale europenilor au fost realizate cu avionul
Ultima oră. O stewardeză a fost bătută în cursa București-Stuttgart
Ultima Ora Social

1 din 6 călătorii ale europenilor au fost realizate cu avionul

Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene au efectuat, în 2017, aproape 1,3 miliarde de călătorii, fie în țara de origine, fie în străinătate. Una din șase dintre aceste călătorii, însemnând 218 milioane, a fost realizată cu avionul, ca principal mijloc de transport, informează Eurostat.

Cea mai mare parte a călătoriilor cu avionul au fost realizate în scopuri personale (82%), în timp ce restul de 18% au fost efectuate în scopuri de serviciu. Proporția călătoriilor în interes de serviciu, indiferent de mijloacele de transport prin care s-au efectuat, a fost puțin sub 12%, în 2017.

În perioada 2012-2017, numărul total al călătoriilor efectuate de rezidenții UE, utilizând toate mijloacele de transport, a crescut cu 2%, în timp ce numărul călătoriilor cu avionul a crescut cu 15%.

Călătoriile cu avionul în interes personal au crescut cu 23%, iar călătoriile în străinătate pentru o perioadă mai mică de 4 nopți au crescut cu 42%.

În schimb, în ceea ce privește călătoriile de afaceri a existat o scădere generală de 9% a numărului de călătorii cu avionul, în aceeași perioadă.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii