Kurzii din Siria, sprijiniți de trupele SUA și ale Franței, au început ofensiva
O coaliţie a combatanţilor arabi şi kurzi în Siria, sprijinită de artileria forţelor franceze şi americane, au înaintat duminică în ultimul bastion…
O coaliţie a combatanţilor arabi şi kurzi în Siria, sprijinită de artileria forţelor franceze şi americane, au înaintat duminică în ultimul bastion…
Zeci de cadavre, jihadişti, dar şi civili, au fost găsite într-o groapă comună în oraşul Raqqa, fost bastion în Siria al grupării…
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat sâmbătă că experţii săi au prelevat probe din oraşul sirian Douma, locul unui presupus…
FBI (Biroul Federal de Investigaţii al SUA) a anunţat că oferă o recompensă de un milion de dolari pentru orice informaţii care…
Statele Unite vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei, în contextul atacului chimic de săptămâna trecută din oraşul sirian Duma, atribuit regimului condus…
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat, duminică, o conversaţie telefonică cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, cei doi lideri discutând despre atacul…
SUA, Franţa şi Regatul Unit au transmis sâmbătă celorlalte 12 ţări membre ale Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie…
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat sâmbătă loviturile aeriene întreprinse în Siria de SUA, Franţa şi Marea Britanie, apreciind că operaţiunea…
Fostul președinte Traian Băsescu a spus sâmbătă, într-o intervenție telefonică la România Tv, că atacul desfăşurat de SUA, Marea Britanie şi Franţa…
Efectuarea unei noi operaţiuni militare în Siria este posibilă dacă regimul de la Damasc încalcă din nou ”linia roşie”, a declarat ministrul…