Dezastru pentru Simona Halep după turneul de la Roland Garros. Pe ce loc a ajuns românca
Simona Halep
Sport

Tenismena care a ajuns peste Simona Halep în clasament nu se lasă. ”Simona spune că nu contează clasamentul actual”

Bianca Andreescu (18 ani, 68 WTA), jucătoarea canadiană de origine română care duminică a reuşit cel mai important succes al carierei şi a ajuns peste Simona Halep şi Serena Williams în clasamentul pentru Turneul Campioanelor, a oferit o lecţie, după ce a câştigat trofeul de la Newport Beach, conform mediafax.ro.

Tenismena care a ajuns peste Simona Halep în clasament nu se lasă. ”Simona spune că nu contează clasamentul actual” 1

Câştigătoare a primei competiţii WTA de 125.000 de dolari din carieră, Bianca a făcut un salt impresionant în clasamentul WTA, a devenit a cincea jucătoare născută după 2000 care urcă în top 100 (locul 68), dar rămâne cu picioarele pe pământ. În ciuda unui start perfect de an, care a dus-o pe locul şase în cursa pentru Turneul Campioanelor, Andreescu preferă să preia modelul Simonei Halep şi să nu pună prea mare preţ pe clasament: „Simona Halep a spus că nu contează clasamentul actual, ci cel de la finalul anului, care e mult mai important. Aşa că nu stau să-mi bat capul cu clasamentul din momentul de faţă, ştiu doar că vreau să muncesc în continuare, să progresez şi să încerc să joc tot mai bine de la meci la meci. Asta este tot ce contează!”, a declarat cea mai bună jucătoare a Canadei în clasamentul WTA, la puţin timp după ce a câştigat turneul de la Newport Beach, al cincilea al carierei.

Graţie victoriei din SUA şi a parcursului bun de la Australian Open, unde s-a oprit din calificări în turul al doilea al tabloului principal, Bianca a intrat în premieră în top 100, iar de luni ocupă locul 68, după ce a luat startul în 2019 de pe locul 152 WTA, cu 834 de puncte. Acum, Andreescu va intra direct în competiţiile mari şi, cum în aceeaşi perioadă din 2018 nu a avut rezultate importante, e de aşteptat să urce cât mai mult în ierarhia mondială.

A şasea în cursa pentru Turneul Campioanelor!

Iar performanţele foarte constante din startul lui 2019 îi oferă Biancăi şansa să facă poză cu un clasament în care se află pe o poziţie foarte, foarte bună! Dacă Simona Halep e pe locul 30 în cursa pentru Turneul Campioanelor de la Singapore, cea mai bună jucătoare a Canadei se află pe locul al şaselea după prima lună de turnee din WTA, fiind devansată, în ordine, de Naomi Osaka (triumfătoare la Australian Open), Petra Kvitova (finalistă la AO), Karolina Pliskova şi Danielle Collins (semifinaliste în Australia) şi Ashleigh Barty..

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii