Circulaţie în condiţii de lapoviţă şi ninsoare
Circulaţie în condiţii de lapoviţă şi ninsoare
Social

Pericol pe drumurile din țară. Poleiul și gheața pun în dificultate traficul rutier. Ce ne sfătuiesc polițiștii

Trei accidente s-au produs, joi seara, pe o porțiune de doar 500 de metri, pe DN2 – E85, între Oreavu și Poșta Câlnău, din județul Buzău, din cauza carosabilului ud și înghețat. Pe mai multe drumuri din țară există risc de apariție a poleiului.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis, joi seara, că din cauza carosabilului ud şi a temperaturilor în scădere există riscul apariţiei poleiului pe mai multe artere rutiere din judeţele Buzău, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman.

În judeţul Buzău, pe DN2, între Oreavu și Poşta Câlnău a apărut poleiul și se acţionează cu materialul antiderapant, însă efectul este mult diminuat din cauza condiţiilor meteo.

Potrivit Poliției Buzău, trei mașini s-au tamponat, un TIR a derapat și a ajuns în șanț, iar un microbuz în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat. Nu au existat persoane rănite.

De asemenea, pe raza judeţelor Constanţa şi Tulcea se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe artere rutiere.

Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, polițiștii le recomandă șoferilor să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic; să reducă pe cât posibil viteza de deplasare; să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol, să evite depăşirile, iar dacă sunt necesare, să le realizeze numai după o asigurare temeinică. De asemenea, șoferii trebuie să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă și să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.