Incident în București. O femeie de 70 de ani a fost lovită de tramvai
tramvaiul
Social

Incident în București. O femeie de 70 de ani a fost lovită de tramvai

O femeie de 70 de ani a fost lovită de un tramvai, luni dimineaţă, la intersecţia şos. Ştefan cel Mare cu str. Floreasca şi a fost transportată de urgenţă la spital, a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Vasile, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.

Victima a suferit multiple contuzii, însă era în stare conştientă.La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă SMURD, care a transportat femeia la Spitalul Floreasca.

Circulaţia tramvaielor a fost restricţionată, dar a fost reluată după finalizarea cercetărilor la locul accidentului.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.