Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi va colabora cu Google pentru proiectul unor mașini autonome
Lovitură uriașă la un gigant producător de automobile. Va restructura peste 12 000 de posturi
Social

Ce mașini au verificat românii în 2018 și la ce trebuie să fie atenți când cumpără o mașină second hand în 2019

Doar 15% dintre cumpărătorii de mașini second hand au ales să verifice istoricul acestora în 2018 și nu mai mult de 70.000 de mașini au fost verificate online – estimare autoDNA;

  • Platforma autoDNA a înregistrat 000 de verificări în 2018;
  • Peste 60.000 de persoane urmăresc zilnic autoDNA.ro pe Facebook pentru a vedea cazurile demascate despre kilometraj modificat și avarii ascunse;
  • Volkswagen, BMW, Audi, Ford și Opel sunt brandurile pentru care se verifică cel mai des istoricul mașinilor second hand;
  • Foarte puține dintre mașinile Renault și Dacia sunt verificate online, ceea ce transformă clienții acestor mărci în victime sigure ale samsarilor;
  • 50% dintre mașinile verificate au între 4 și 7 ani vechime. Doar 20% dintre verificări sunt pentru mașini ma vechi de 10 ani;
  • Kilometraj modificat și mașini avariate grav, puse la vânzare cu mențiunea „fără accident” sunt principalele capcane pentru clienții de mașini second hand în 2019.
  • Ce mașini au verificat românii în 2018 și la ce trebuie să fie atenți când cumpără o mașină second hand în 2019 1

În 2018 au fost înmatriculate în România 473.616 de mașini rulate provenite din alte țări, în scădere cu 8,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor DRPCIV. De asemenea, 604.535 de mașini rulate au fost reînmatriculate (schimbări de proprietar) în România în cursul anului trecut, mai puțin cu 3,55% față de 2017. În ciuda numărului mare de mașini second hand vândute în perioada menționată și a faptului că este deja notorie calitatea proastă a mașinilor achiziționate, doar circa 15% dintre clienți verifică istoricul mașinii pe care și-o aleg.

Automobilele Volkswagen, BMW și Audi au fost cele mai verificate mașini și în anul 2018, din punctul de vedere al istoricului de kilometraj, avarii, rechemări în service, furt sau echipare din fabrică, conform datelor autoDNA.ro – platformă de verificare online a istoricului mașinilor rulate, activă de 10 ani la nivel european și de aproape 4 ani în România. autoDNA.ro a înregistrat în 2018, peste 45.000 de verificări.

            „Partea bună este că serviciile de verificare istoric auto, precum autoDNA.ro, au acum o notorietate mult mai mare. Piața de verificări istoric auto a crescut, în 2018, cu circa 50% față de anul anterior, iar autoDNA.ro a crescut cu peste 70% după ce partenerul din Polonia a mărit semnificativ baza de date cu informatii noi despre avarii, kilometri și fotografii. În plus,am început să furnizăm informații și către dealeri auto și companii de asigurare”, explică Răzvan Pavel, Managing Partner, autoDNA.ro. „Un aspect mai puțin îmbucurător este că aproximativ 85% dintre mașinile rulate sunt cumpărate în continuare pe încredere – de cele mai multe ori, nejustificată – fără să fie verificate”, completează Răzvan Pavel.

            Ce riscuri își asumă un cumpărător de mașină second hand care o achiziționează fără            să  o verifice?

  • Costuri ulterioare mari pentru defecțiuni ascunse în momentul achiziției;
  • Risc de siguranță rutieră crescut în cazul mașinilor avariate grav, reparate prost și vândute ca fiind „fără accident”;
  • Fraude indirecte pentru asigurările RCA și CASCO, ajungând să fie asigurate mașini cu alt grad de uzură decăt cel care reiese din documente și chiar foste daune totale, reparate necorespunzator sau incomplet.

Practici precum scăderea numărului de kilometri sau ascunderea unor daune suferite de mașinile vândute la mâna a doua sunt des întâlnite în România de peste 25 de ani, în contextul în care servicii de verificare a istoricului auto, precum autoDNA.ro, există de cel mult patru ani, iar popularitatea lor abia acum începe să crească. Se observă însă o tendință de maturizare a cumpărătorilor în acest sens. Mai mult decât atât, începând cu 2018, dealeri auto și companii de asigurare au început să lucreze cu autoDNA.ro pentru certificarea istoricului mașinilor rulate, ceea ce va duce la crearea unui mediu mai sigur pentru cei care doresc să achiziționeze o mașină rulată.

            „Piața auto din România duce lipsă de transparență, multe dintre mașinile din parcul auto național având informații eronate cu privire la rulajul real și nu știm cât de sigure sunt în caz de accident. Diverse instituții ale statului au multe date în acest sens, dar informațiile sunt încă inaccesibile publicului larg, astfel că piața de auto rulate rămâne în continuare destul de opacă, chiar dacă am făcut progrese spre transparență în ultimii 2-3 ani”, explică Răzvan Pavel.

Ce mașini au verificat românii în 2018 și la ce trebuie să fie atenți când cumpără o mașină second hand în 2019 2

            Vrei o mașină second hand în 2019?  Încearcă să cumperi o mașină, nu o problemă. Iată cum poate fi verificată o mașină, fie că este din România sau din import:

  1. În ateliere service – este scump și greu de organizat atunci când mașina e în alt oraș;
  2. Mecanici independenți – mai ieftin, la locul de vânzare, dar greu de orchestrat în cazul persoanelor din afara domeniului auto;
  3. Online – cel mai accesibil, prin ro, pot fi furnizate informații despre istoricul de daune și kilometri ai mașinii. Dacă verificarea iese în regulă și cumpărătorul are o listă scurtă, cu 2-3 mașini, se poate trece la vizita în service pentru o verificare tehnică amănunțită.

Din păcate, constrângerile legale aduse de GDPR Regulamentul General privind Protecția Datelor – îi dezavantajează pe cumpărători pentru că limitează, mai mult decât până acum, informațiile pe care le pot furniza reprezentanțele auto. Astfel, samsarii sunt fericiți să meargă cu potențialii cumpărători în reprezentanțe pentru verificare, știind foarte bine că informațiile despre autovehicul sunt puține și, de multe ori, irelevante sau alterate.

Vestea bună este că realizarea acestor verificări de istoric este la îndemâna oricui, online, prin servicii alternative reprezentanței, cum este și autoDNA.ro, un raport de verificare costând puțin raportat la valoarea automobilului (până în 100 Lei).

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.