Ajunul Crăciunului: Ce trebuie să faci astăzi ca să îți meargă bine tot anul, și ce să nu faci!

Ajunul Crăciunului este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic împărătesc al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic, de asemenea, ultima zi a Postului Crăciunului este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până seara.

Dezlegarea la mâncăruri de dulce se dă a doua zi (25 decembrie), în ziua sărbătorii Crăciunului, după Sfânta Liturghie. De aceea și colindătorii sunt primiți în această seară cu mâncăruri de post.

După ceasul prânzului, spre seara, se obișnuiește să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului Prorocului Daniel și al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Aceasta zi de post aspru mai amintește și de postul ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezați și împărtășiți pentru prima data cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.

CRĂCIUN 2017: În seara zilei de ajun, credincioșii obișnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor “Scutecele lui Iisus”. Cu faină, apă și sare se frământă niște lipii subțiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apa cu miere sau zahăr) și se presară cu nucă măcinată.

În unele zone, credincioșii ajunează până mai târziu, așteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului, potrivit agerpres.ro.

Tot în ultima zi a Postului Crăciunului, preotul umblă pe la casele credincioșilor cu icoana Nașterii Domnului, spre a vesti marele praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, se poate spune că această tradiție, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba în afara zidurilor bisericii. Precum odinioară făcea crainicul, părintele anunță o mare veste, singurul lucru nou sub soare: Dumnezeu se face om, rămânând însă Dumnezeu!

Tradiții și obiceiuri de AJUN:

Colindătorii care vin în noaptea de Ajun trebuie cinstiți cu nuci și covrigi, niciodată cu bani.

În noaptea de Ajun musafirii nu sunt bineveniți. În acest moment magic dacă ușa locuinței este deschisă, va zbura norocul.

În seara de Ajun pragul locuinței trebuie măturat, de la prag spre răsărit, pentru a avea noroc în anul care vine.

Pentru a fi protejat de famece și deochi, se pun pe colțurile mesei usturoi și semințe de mac.

Este bine ca cei mici să mănânce bostan copt în ajunul Crăciunului pentru a fi sănătoși tot anul.

Pentru a-și visa ursitul, fetele nemăritate trebuie să țină post negru în ziua de Ajun.

Dacă mănânci mere în ziua de Ajun vei fi sănătos tot anul.

De ce postim în ajun de Crăciun?

În murmur de colinde și-n arome tainice de brad Îl așteptăm pe Hristos, Pruncul Sfânt, Cel Ce tainic vine nu doar în peștera Betleemului, preschimbând-o în palat, ci și duhovnicește, în ființa celor pregătiți a-L primi. Postul Crăciunului a fost rânduit înaintea slăvitului praznic tocmai ca să ne curățim sufletele pentru emoționanta întâlnire dintre Creator și creatură.

Învățătura Bisericii ne spune că ajunarea de 40 de zile înaintea Nașterii Domnului închipuie postirea proorocului Moise înainte de a primi tablele cu cele zece porunci, dar și postul drepților Vechiului Testament, care așteptau venirea lui Mesia pe pământ. Rânduiala postului Nașterii Domnului nu se arată la fel de aspră precum cea din Postul Paștilor. Dezlegările la pește, vin și untdelemn din zilele prevăzute de tipic i-au determinat pe mulți să considere întreaga perioadă de ajunare drept post al bucuriei. Și, la drept vorbind, cum să nu ne bucurăm dacă, la finele celor 40 de zile, ne vom întâlni cu Dumnezeu copilul, făcut Om pentru ca noi să putem urca la Cer?

După cum bine se știe, rânduiala tipiconală a stabilit o săptămână specială înaintea Învierii Domnului, numită Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos. Slujbele urmează un anumit program: apar așa-zisele denii, oficiate seara. De luni până miercuri inclusiv, se postește aspru, doar în Joia Mare se dezleagă la untdelemn și vin, iar apoi în Vinerea Mare se ține post negru sau aspru, regulă aplicată și pentru ziua Sâmbetei celei Mari.

Ei bine, la Crăciun lucrurile nu se petrec tot așa! În afară de rânduiala Ceasurilor Împărătești, citite în ajunul sărbătorii, și de slujba Sfintei Liturghii, combinată în unele situații cu slujba Vecerniei Praznicului Nașterii Domnului, nu se prevăd alte rânduieli specifice, precum la Paști. Totuși, la noi, la români, credincioșii au „rânduit” o perioadă mai lungă de pregătire în vederea întâlnirii cu Fiul Fecioarei Maria. Ne referim la intervalul dintre sărbătoarea Sfântului Nicolae şi Crăciun, când colindăm și primim colindători. Din răstimpul pregătirii mai face parte și proslăvirea celor doi „moși” (Sfântul Nicolae și Sfântul Spiridon) care, în viața lor pământească, și-au făcut din milostenie cale către Cer, iar mai recent, o tradiție occidentală adoptată și la noi care se referă la așteptarea Moșului Crăciun, aducător de multe cadouri tuturor. Prin toate acestea suntem îndemnați să întâmpinăm sărbătoarea Născutului – cum se numea odinioară Crăciunul – săvârșind numeroase fapte de milostenie, oferind daruri copiilor și celor nevoiași, ca să învățăm să ne trăim propria existență ca dar al Preamilostivului Părinte, dar mai ales să conștientizăm Darul neprețuit primit de noi toți la Crăciun: Însuși Mântuitorul nostru, oferit nouă de Dumnezeu Tatăl, pentru a noastră mântuire.

Apare, totuși, o nedumerire: unora dintre credincioșii cuprinși de entuziasmul sărbătorii, ocupaţi cu prepararea mesei de Crăciun, așteptând venirea preotului cu icoana în casele păstoriților, spre a propovădui Nașterea Domnului, sau cetele de colindători ce aduc vestea negrăitei minuni a înnomeririi Celui veșnic de zile, toate acestea li se par suficiente motive ca să nu mai postească în ajun de Crăciun. Așadar, de ce se impune postire, și încă aspră, adică fără untdelemn, într-o astfel de zi plină de emoție și bucurie?

După învățătura Bisericii noastre, postul din ajunul Crăciunului se face în amintirea ajunării Prorocului Daniel și a celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16), dar și a postului ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau botezul și se împărtășeau pentru prima dată cu Sfintele Taine. Însă un alt motiv întemeiat este apropierea ceasului când Fiul lui Dumnezeu Se face Fiu al Mariei, Fecioara: atunci vom trăi cu nespusă bucurie, amestecată cu emoție, uimirea că Hristos a lăsat slava dumnezeiască, făcându-Și din peșteră palat preafrumos, că Dragostea a părăsit Cerul găsindu-Și sălaș într-o iesle, că El, care era înainte de a fi timpul, a venit să locuiască în istoria oamenilor; Cel care este Atotputernic s-a făcut prunc la Betleem. Cel care nu avea trup, s-a întrupat, Cel nevăzut se vede, Cel de neatins este atins, Cel care este în afara timpului a luat început, Fiul lui Dumnezeu devine Fiul omului. A coborât din ceruri, a venit să ne caute; și știind că noi n-am fi găsit calea să mergem la El, s-a făcut El însuși calea noastră și ne-a dat pilda viețuirii Sale, ca să mergem pe urmele Lui.

Și cum l-am putea întâmpina mai bine pe Sfântul Prunc dumnezeiesc, dacă nu prin post și rugăciune? Bucuria de dinaintea luminatului praznic al Nașterii Domnului nu trebuie să fie generată de o somptuozitate găunoasă, ci de prezența lui Hristos-Pruncul în viața noastră. De aceea Dumnezeu-Copilul Se află în centrul sărbătorii. El aduce bucuria, El este strălucirea! Tot El trimite pe Moș Crăciun! Hristos reprezintă neprețuitul dar oferit de Tatăl Ceresc spre a ne mântui. Icoana Nașterii Sale trebuie să troneze și în bradul împodobit, căci Domnul este Pomul Vieții: gustând din Trupul şi Sângele Lui primim chezășia părtășiei cu lumina cea neînserată.

Potrivit tipicului, în ajun de Crăciun nu se consumă mâncăruri gătite cu untdelemn, ci doar fructe și legume uscate sau fierte. În aceste condiții, vă închipuiți că le venea foarte greu româncelor să se arate la fel de ospitaliere cu preotul, musafirii ori colindătorii, vestitori ai Nașterii Domnului. De aceea, cred, au inventat o prăjitură pregătită fără nici un gram de untdelemn ori margarină, numită turta cu julfă. I-au mai spus și pelincuțele Domnului, din pricina asemănării cu niște scutece a acelor turte, preparate doar din făină și apă.

Nici obiceiul de a dezlega la bucate de dulce după miezul nopții, către sărbătoarea Nașterii Domnului, întâlnit din ce în ce mai des, nu este unul îngăduit. Ca să înțelegem de ce, trebuie să facem apel din nou la rânduiala pascală unde, numai după dumnezeiasca Liturghie săvârșită către dimineață, se citește rugăciunea de binecuvântare a cărnurilor, brânzei și ouălor. Cei ce dezlegă la bucate de dulce înaintea Sfintei Liturghii din ziua de praznic, sărbătoresc un Crăciun în absența lui Hristos, transformând praznicul înomenirii lui Dumnezeu într-un searbăd și păgubos ospăț al consumismului, al bucuriei născute nu din evlavie față de Domnul întrupat, ci dintr-un festivism secularizat.

Sursa: doxologia.ro