150 de medici s-au întors anul trecut în ţară. De trei ori mai mulţi au anunţat că pleacă
E dezastru. Nu avem medici. Oferte incredibile pentru a atrage personal
Sănătate Ultima Ora

E dezastru în sănătate. Medicii spun că funcționarea sistemului e la noroc

Un medic de familie din Galați a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că este „o chestie de noroc” să prindă momentul în care sistemul informatic al CNAS funcționează. „Este o problemă pentru copii, pentru persoanele cu boli grave”, a spus medicul.

Medicul de familie Valentin Boldea, din Galați, a declarat, pentru MEDIAFAX, că de multe ori datele sunt introduse în sistemul informatic CNAS noaptea, între orele 2 și 4.

„De la 1 iulie sunt probleme majore. Mai mult nu merge (sistemul informatic al CNAS – n.r.). Nici înainte nu funcționa corespunzător, dar acum medicii de familie fac validarea între 2 și 4 noaptea, doar atunci merge sistemul. Cei care au computere performante, reușesc câteodată și ziua să valideze, e chestie de noroc să prinzi momentul în care sistemul funcționează. Sistemul este subdimensionat, nu știu la ce s-au gândit cei care l-au conceput”, a declarat medicul.

Acesta atrage atenția că apar probleme și la farmacii, unde o rețetă emisă offline de medic nu poate fi ridicată de bolnav decât dacă este asumată de farmacist, cât sistemul nu funcționează. De cele mai multe ori, farmaciștii nu își asumă riscul și astfel sunt puși în pericol pacienții.

„Probleme sunt și la farmacii. Dacă medicul eliberează o rețetă offline, farmacistul are două opțiuni: acceptă rețeta și își asumă faptul că ar putea pierde banii de pe ea sau refuză pacientul. Din câte știu eu, numeroase farmacii nu își asumă riscul. Este o problemă pentru copii, pentru persoanele cu boli grave”, a mai spus medicul de familie Valentin Boldea, din Galați.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.

„Urmare a unor probleme tehnice, care au condus la întreruperi în funcționarea Platformei Informatice a Asigurarilor de Sanatate (PIAS), serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea indisponibilității PIAS”, arată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), într-o informare postată pe site.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.