Câteva zeci de persoane s-au adunat la Cluj, Timișoara și Iași pentru a protesta față de guvernare și față de măsurile pe care le adoptă, în special cele din domeniul justiției. La Timișoara, unde oamenii au format un lanț uman, s-a aflat și filosoful Mihai Șora, informează Mediafax. Aproximativ 50 de persoane au participat, sâmbătă seara, în Piața Victoriei din Timișoara la un protest față de guvernul PSD. Oamenii au scandat mesaje precum „Ați reușit, ne-ați unit” sau „În democrație, hoții stau la pușcărie”, iar la un moment dat au format un lanț uman pe platoul din fața Operei. „În spiritul Timișoarei, vom construi simbolic legătura între vechea tradiție de dezvoltare a acestui oraș și viitorul pe care ni-l dorim”, au informat organizatorii protestului din centrul Timișoarei. Filosoful Mihai Șora (102 ani) s-a aflat și el în centrul Timișoarei pentru a participa la protest, afirmând că „o justiție care nu e independentă nu e justiție”. „O justiție care nu e independentă nu e justiție. Justiția trebuie să fie deasupra celor pe care-i judecă, intangibilă, pentru ca să se poată păstra ca justiție, altfel e o fantomă. De justiția cu majuscule lor le e frică, ar vrea o justiție mititică de tot, care să le fie la îndemână și să stea în poziția de drepți la ordinele lor. În fond, ei nu sunt inconștienți, știu foarte bine ce fac și ce au făcut și știu de ce le e frică. Această putere de a rezista există în fiecare dintre noi dacă suntem împreună. Împreună e un cuvânt fundamental, e un cuvânt care face ca oamenii să fie solidari, să aibă o singură țintă cu toții, să nu meargă în direcții diferite, e singurul fel în care pot să-și răpună dușmanul. Dușmanul e viclean, nu stă drept în față cu pieptul sus, se strecoară, ia aparențe umile până când pune mâna pe tine și odată ce te-a înhățat, lucrurile sunt terminate”, a spus Mihai Șora.
Politic

Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea și Irina au ajuns la nunta lui Olguței Vasilescu

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au ajuns, sâmbătă seara, la petrecerea nunții lui Claudiu Manda cu Lia Olguța Vasilescu. Premierul a urat „casă de piatră” mirilor, conform Mediafax.

In urma cu o luna, secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu, a anuntat ca Irina Tanase va deveni ”cat de curand” sotia lui Liviu Dragnea. „Liviu Dragnea nu se afla in Maldive cu logodnica lui care ii va deveni si sotie cat de curand. Liviu Dragnea nu a plecat in insule exotice, nu a plecat nici pe Luna, nici pe Marte. Liviu Dragnea nu e plecat din tara si nu va pleca din tara, in mod sigur”, a spus Codrin Stefanescu. Liviu Dragnea se afla insa deja, la acel moment, in vacanta in tarile arabe cu Irina Tanase.

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au ajuns în jurul orei 20.00 la petrecerea care are loc în comuna Ișalnița, județul Dolj. Liviu Dragnea este însoțit de iubita lui, Irina Tănase.

Întrebată ce urează mirilor, Viorica Dăncilă a răspuns „casă de piatră”.

Petrecerea are loc într-un cort privat din comuna Ișalnița, județul Dolj, iar potrivit lui Claudiu Manda sunt 517 invitați.

Petrecerea vine după ce, de Dragobete, cei doi s-au căsătorit în fața ofițerului de stare civilă și s-au cununat și religios. Cununia a fost urmată atunci de o petrecere într-un local din zona centrală a orașului Craiova.

Atât Olguța Vasilescu, cât și Claudiu Manda au mai fost căsătoriți și fiecare are câte un copil din căsătoria anterioară. În 2015 Claudiu Manda a divorţat de Andreea, medic stomatolog. Lia Olguţa Vasilescu a fost căsătorită cu Ovidiu Răzvan Wlassopol, membru al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.