În 18 – 19 octombrie 2003, poporul român a fost chemat la urne de clasa politică pentru a-şi da cu părerea asupra proiectului de Constituţie care urma să fie adoptată de Parlament. Acest document, această lege de bază, ne-a introdus în structurile euro-atlantice – vom vedea mai jos în ce mod.
La articolul 148, proiectul spunea că poporul trebuie să mandateze Parlamentul pentru perfectarea tratatelor prin care România “transferă atribuţii către instituţiile comunitare”, adică renunţă la o parte din independenţă în favoarea structurilor Uniunii Europene (UE), din care România urma să facă parte, prin acte cu caracter obligatoriu. Prin articolul 149, Parlamentul era mandatat să adopte o lege privind modul în care România aderă la NATO.
Pe 18 octombrie, prima zi de referendum, urnele s-au închis dezastruos: nu participase la scrutin decât puţin peste 14% din electorat, foarte departe de acel 50% plus unu, cât era nevoie pentru aprobarea Constituţiei. În a doua zi de referendum, la ora 9.00, lucrurile nu stăteau mai bine, în sensul că nu se ajunsese încă la o participare de peste 16%.
La ora 10.00, Octav Cozmâncă, unul din organizatorii de bază ai guvernării PSD, conduse atunci de Adrian Năstase, a declarat pentru Mediafax că până la închiderea urnelor se va prezenta la vot 60% din electorat! Toată lumea care avea acces la Mediafax a râs, în sensul că Octav Cozmâncă părea să bată câmpii… La închiderea urnelor însă, rata de participare prezentată oficial s-a ridicat, în mod straniu, la 55,7% din electorat. Zâmbetele au înghețat pe buze.
În 2006, cu un an înainte de intrarea noastră oficială în structurile occidentale, Mircea Dinescu, un jurnalist cu “bulan” – adică unul care, pe lângă ştiinţă şi talent, are şi noroc, o chestie esenţială în această meserie – făcea reportaje televizate prin ţară, legate tocmai de acest eveniment: integrarea europeană. Într-un reportaj, Dinescu se apropie de o familie de olteni care prăşea porumbul pe un câmp. Se duce aţă la cel mai vâstnic şi îl întreabă: “Ai auzit de Uniunea Europeană?” Bătrânul se sprijină calm în sapă: “Am auzit”. Dinescu, uşor ironic: “Ştii că o să intrăm în UE? Ce părere ai?” Moşul: “Dumneata ai auzit pe cineva să spună ?!” Dinescu, nedumerit: “Nu, nu am auzit…” Bătrânul trece la atac: “Sigur că nu ai auzit, pentru că toată lumea spune . Păi, crezi matale că vine Uniunea Europeană să ne dea? Nu, vine să ne ia!”
Acum, după ani, tindem să îi dăm dreptate moşului (Dinescu a avut “bulan”), din perspectiva resurselor naturale ale ţării, care au cam luat drumul Occidentului! Pe de altă parte însă, parcă nu i-am da dreptate, deoarece UE nu este vinovată că România s-a integrat în genunchi, adică a acceptat statutul de colonie (cum ar spune Ilie Şerbănescu). Dacă termenii integrării ar fi fost aleşi la lumina zilei, prin consultare populară, lucrurile ar fi stat mult mai bine – şi din punctul de vedere al legitimării şi din cel al eficienţei.
Integrarea României şi Republicii Moldova în NATO şi UE – umbrelă sub care vom definitiva unirea – nu au la baza dragostea deosebită pe care ne-o poartă occidentalii. În fapt, ei exportă propriul sistem de valori socio-politic spre Est pentru a transforma Marea Neagră într-un lac sub control occidental. Cine stăpâneşte Marea Neagră, are sub control resursele energetice ale Orientului – de la Caucaz la Iran şi din Mediterana până în China.
În acest context, urmează să intre în structurile occidentale – sub o formă sau alta – şi Republica Moldova și Ucraina şi ţările caucaziene. Iar integrarea noatră, a românilor, în NATO şi UE nu trebuia făcută în genunchi, aşa cum ne-a obligat clasa politică, prin hoţie şi incompetenţă. Dimpotrivă!
Unirea cu Basarabia este un fenomen natural, el se va întâmpla oricum, aşa cum curge apa la vale! Clasa politică doar profită de pe urma unui eveniment istoric care se întâmplă din motive mai înalte. În aceeaşi ordine de idei: încă nu ne dăm seama cât am pierdut din cauza presupusului ”efort” – care de fapt a fost un jaf de mari proporţii – făcut în numele integrării şi unificării!
Ce ar trebui să urmeze:
1 – TOȚI CETĂȚENII TREBUIE SĂ FIE EGALI ÎN FAȚA LEGII;
2 – CINE GREȘEȘTE PLĂTEȘTE;
3 – BANII CETĂȚENILOR TREBUIE SĂ FIE LA CETĂȚENI.
