USR-PLUS își alege președintele. Dacian Cioloș și Dan Barna luptă pentru șefia partidului. Câștigătorul va fi anunțat vineri seara 1
Politic Ultima Ora

USR-PLUS își alege președintele. Dacian Cioloș și Dan Barna luptă pentru șefia partidului. Câștigătorul va fi anunțat vineri seara

Vineri seara se va încheia cel de-al doilea tur al alegerilor interne pentru desemnarea preşedintelui USR PLUS. După primul tur, încheiat pe 23 septembrie, au rămas în competiţie copreşedinţii USR PLUS Dacian Cioloş şi Dan Barna.

În cadrul primului tur şi-au exprimat opţiunea online, prin intermediul unei platforme securizate, 32.815 dintre cei 44.114 membri cu drept de vot (reprezentând 74,4% din total).

La momentul respectiv, Dacian Cioloş a obţinut 15.111 voturi (46%), Dan Barna 14.404 voturi (43,9%), iar Irineu Darău 3.300 de voturi (10,1%).

Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat de Congresul USR PLUS, care va avea loc în zilele de 2 şi 3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.