Referendumul nu este valid! Rezultatul final al referendumului pentru familie
Politic Social Ultima Ora

ULUITOR. După referendumul familiei tradiționale, Guvernul depune un proiect de lege privind parteneriatul civil

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat luni că săptămâna viitoare va fi depus la Parlament un proiect de lege privind parteneriatul civil.

„Vreau să vă spun că acest proiect este aici şi este completat, este complet, a fost discutat cu partenerii din societatea civilă, cu actorii sociali, cu formaţiunile politice şi acest proiect urmează să fie depus săptămâna viitoare de colegi parlamentari. În mod special avem aici câţiva deputaţi care sunt implicaţi, aş sublinia pe domnul deputat Florin Manole, dar şi alţi parlamentari din tot spectrul politic care vor împinge înainte acest proiect. Nu pentru a crea noi disensiuni, ci pentru a crea noi soluţii”, a declarat Negrescu la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, în cadrul evenimentului prin care Ministerul Afacerilor Externe a marcat încheierea seriei „Consultări cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.