Tudor Chirilă, în Piaţa Victoriei: Au reuşit să ne dezbine, a fost probabil cea mai mare provocare a lor! 1
Tudor Chirilă
Politic Social Ultima Ora

Tudor Chirilă, în Piaţa Victoriei: Au reuşit să ne dezbine, a fost probabil cea mai mare provocare a lor!

Tudor Chirilă s-a aflat la protestul din Piața Victoriei, chiar înainte cu puțin de a începe emisiunea Vocea României de la Pro tv unde este jurat.

El a făcut și o transmisie live pe pagina lui de Facebook în care își explică prezența în Piața Victorie de ziua națională:

”Când e vorba despre o Românie dezbinată trebuie să faci o alegere, iar eu am ales ca azi, de 1 Decembrie, să fiu lângă cei care îşi doresc o Românie corectă, cu respect faţă de lege şi cu respect faţă de bunăstarea celor care trăiesc în ea şi plătesc taxe şi care merită mai mult decât ţara asta săracă şi fără niciun pic de infrastructură, fie că e vorba de educaţie, sănătate, administraţie publică, drumuri. Au reuşit să ne dezbine, a fost probabil cea mai mare provocare a lor”.

Chirilă spune că de Centenar, România a ajuns să fie dezbinată de hoții care conduc țara. Românii trebuie să facă o alegere,  îi susţin prin tăcere şi prin statul acasă sau ies în stradă şi protestează, mai spune el.

”La mulţi ani, România! Întrebarea se pune: La mulţi ani cărei Românii? Pentru că noi astăzi nu suntem o Românie unită, noi astăzi suntem o Românie dezbinată şi suntem o Românie dezbinată de politicieni, este mai mult decât evident acest lucru. Şi ”politicieni” este un cuvânt frumos, suntem o Românie dezbinată de hoţii pe care i-am lăsat să ne conducă“, a mai spus Tudor Chirilă, într-un live pe Facebook.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.