
Transilvania cere lămuriri de la Dragnea: CExN PSD pentru „a clarifica eventualele nemulțumiri”
Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a anunțat, sâmbătă, la finalul unei ședințe cu liderii organizațiilor PSD din Transilvania, că filialele din Ardeal îi solicită președintelui formațiunii, Liviu Dragnea, convocarea unei ședințe a CExN pentru „a clarifica eventualele nemulțumiri” din partid.

„Am avut în această după amiază o întâlnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat câteva ore, fiecare cu argumentele sale, despre direcția în care trebuie să se îndrepte pe termen scurt și mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm să văd că părerile coincid în cele mai multe privințe și am stabilit că începând de astăzi vom vorbi între noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des și vom avea poziții unitare atunci când se va vorbi despre viitorul nostru”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD și președinte PSD Maramureș.
Potrivit acestuia, organizațiile județene PSD din Ardeal susțin „fără rezerve” Guvernul.
„Susținem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE și aplicarea în continuare a Programului de Guvernare. Toate atacurile și disensiunile publice între membrii PSD cu funcții de conducere de la București trebuie să înceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării și pentru a ne putea ține de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem președintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei ședințe (sau a câte ședințe este nevoie) a Comitetului Executiv Național pentru a clarifica eventualele nemulțumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să își exprime liber punctul de vedere dar ne dorim să auzim nemulțumirile în cadrul ședințelor statutare ale partidului și nu în mass media”, a precizat Zetea.
Președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că este nevoie de organizarea ”rapidă” a unei ședințe CExN , săptămâna viitoare, pentru a se stabili prin vot dacă partidul „este pe ideea doamnei Firea sau nu”.
„Părerea mea personală este că, întrucât dna Firea a ieșit astăzi cu alte știri și cu alte…trebuie organizat un CEx și stabilit dacă partidul este pe ideea dnei Firea sau nu. Dânsa, până la urmă, și oricine din partidul ăsta trebuie să înțeleagă că dacă ai o propunere o discuți în partid, se supune la vot, dacă propunerea ta are voturile necesare, în regulă. Dacă nu, subiectul este rămâi în partid și respecți decizia majorității sau pleci, că nu putem să stăm așa la infinit, decidem una și a doua zi ieșim pe presă și spunem altceva”, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, președintele PSD Bihor, Ioan Mang.
Întrebat dacă propune ca Gabriela Firea să fie propusă spre sancționare în PSD dacă va continua cu declarațiile publice critice, Mang a răspuns afirmativ. „Nu numai dna Firea, oricine. Dacă discuția are loc în partid și majoritatea decide că nu se urmează acea cale, discuția trebuie să înceteze pentru un membru care vrea să rămână în partid, într-o situație în care cel mai important lucru este să ne realizăm programul de guvernare. Dacă vom discuta doar despre noi, în loc să muncim, să ne facem treaba, nu am făcut nimic”, a precizat liderul PSD Bihor, pentru MEDIAFAX.
Mang a mai declarat că a participat joi, la sediul central PSD, la o discuție între „mai mulți colegi”, în prezența președintelui PSD Liviu Dragnea, privind convocarea unei ședințe CExN. „Ideea a fost dacă e nevoie de Comitet Executiv rapid, adică în următoarele două săptămâni. Nu a fost o decizie, a fost o discuție între colegi, am fost mai mulți colegi”, a spus el.
Liderul județean PSD a apreciat că, din punctul său de vedere, o ședință CExN organizată săptămâna viitoare ar putea să „închidă” subiectul presupusei scrisori a nemulțumiților din partid.
„Poate dacă îl facem mai repede, săptămâna viitoare, se încheie odată subiectul de presă, că nu există nicio scrisoare, nu a semnat nimeni, cu câți am discutat, inclusiv cu dl Stănescu, nu există o astfel de scrisoare, adică până la urmă trebuie să închidem subiectul ăsta. Altfel, lumea începe să dea telefoane, mă sună . Opoziția e altundeva, nu e în partid”, a declarat Mang.



Comentarii