TONI GREBLĂ VREA ELIBERAREA INFRACTORILOR: ”TEHNIC, LA INTERVALE DIVERSE DE TIMP, O GRAȚIERE, O AMNISTIE ESTE CHIAR NECESARĂ 1
Politic Justiție Ultima Ora

TONI GREBLĂ VREA ELIBERAREA INFRACTORILOR: ”TEHNIC, LA INTERVALE DIVERSE DE TIMP, O GRAȚIERE, O AMNISTIE ESTE CHIAR NECESARĂ

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat luni că din punct de vedere tehnic, uneori, la intervale diverse de timp, o graţiere, o amnistie sunt chiar necesare şi că trebuie găsite măsuri reparatorii la „numeroasele abuzuri comise în perioada recentă”, relatează agerpres.ro.

„Aceasta e o decizie politică ce va fi luată la nivel de coaliţie (dacă va fi adoptată o ordonanţă privind amnistia şi graţierea – n.r.). Eu pot să vă spun, din punct de vedere tehnic, că uneori, la intervale diverse de timp, o graţiere, o amnistie este chiar necesară. Sigur că acum se speculează politic, care este momentul, care să fie întinderea celor două acte de clemenţă, nu poţi să îi exceptezi acolo pe unii oameni, dar cu atât mai mult trebuie găsite măsuri reparatorii cu cât Justiţia însăşi a demonstrat numeroase abuzuri comise în perioada recentă sau relativ recentă, care trebuie îndreptate într-un anume fel. Justiţia refuză la nivelul conducerii să recunoască faptul că au existat abuzuri, că au fost făcute excese, să le recunoască şi să propună măsurile juridice necesare îndreptării erorilor comise. Şi din această cauză situaţia devine şi mai tensionată între cei care solicită respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, cei care solicită continuarea luptei împotriva corupţiei, dar cu respectarea prevederilor legale şi tot acest amestec de activităţi şi influenţe între servicii, parchete, instanţe de judecată. (…) Ar fi rolul Justiţiei însăşi să vină cu propuneri de îndreptare a lucrurilor acolo unde aceeaşi Justiţie sau parchetele, sub influenţa unora sau altora, au comis abuzuri împotriva oamenilor”, a spus Greblă într-un interviu la România Tv, întrebat dacă Guvernul va adopta o ordonanţă cu privire la amnistie şi graţiere.

Greblă a adăugat că este nevoie, de asemenea, să existe „un T zero” cu măsuri reparatorii.

„Şi plecăm la un drum curat şi având încredere în Justiţie, pentru că populaţia dacă nu are încredere în Justiţie, lucrurile nu stau bine într-o ţară. De asemenea, s-ar linişti situaţia şi în interiorul acestor instituţii şi mă refer şi la Parchete şi la instanţele de judecată, unde lucrurile sunt tensionate ca urmare, tot la fel, a multor abuzuri, şantaje, tentative de şantaj comise împotriva unora sau altora. Acest T zero ar putea să liniştească lucrurile şi să putem pleca mai departe cu încredere în instituţii”, a afirmat Greblă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.