Tăriceanu îmbracă din nou ”PANTALONII ROȘII”. După ce a refuzat Patrairhul, la Catedrală, îi întoarce spatele și lui Iohannis, pe 1 Decembrie
Politic Ultima Ora

Tăriceanu îmbracă din nou ”PANTALONII ROȘII”. După ce a refuzat Patrairhul, la Catedrală, îi întoarce spatele și lui Iohannis, pe 1 Decembrie

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că nu va merge la recepţia de la Palatul Cotroceni dedicată Zilei Naţionale. „Nu am stabilit programul pentru 1 Decembrie. La recepţie vă spun clar că nu merg”, a precizat Tăriceanu la Senat, conform agerpres.ro.

Întrebat despre paradă, Tăriceanu a spus: „Nu am stabilit încă. O să stabilesc. O să mă vedeţi undeva”.
El a respins posibilitatea ca miercuri să abordeze subiectul referitor la agenda pentru 1 Decembrie cu preşedintele Klaus Iohannis, care va participa la şedinţa solemnă a Parlamentului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri.

„E şedinţă solemnă. Nu este chemat preşedintele la dezbateri politice. Nu e o discuţie informală mâine. Mâine avem cu totul şi cu totul alt program, dedicat altui eveniment. Preşedintele este invitat şi Parlamentul îşi ţine programul aprobat în Birourile permanente reunite”, a adăugat Tăriceanu.

El anunţa pe 21 noiembrie că cel mai probabil va participa la parada militară de la Arcul de Triumf.

Reamintim că Tăriceanu a lipsit și de la Sfințirea Catedralei Mânturirii Neamului. În ziua de 25 noiembrie, când se adunau mii de români la Categrală, predintele Senatului s-a fotografiat cu fostul rege la Spaniei, Juan Carlos, la Marele Premiu de Formula 1 care a avut loc la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Fotografia a devenit virală, deoarece băteau foarte tare la ochi pantalonii cei roșii ai președintelui Senatului României.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.