Robu, Falcă, Bolojan și Boc au format Alianța Vestului. Vor autostrăzi, trenuri de mare viteză și metrouri
Politic Social Ultima Ora

ALERTĂ. ARDEALUL S-A UNIT ÎMPOTRIVA GUVERNULUI DĂNCILĂ.FORMEAZĂ ALINȚA VESTULUI

ALERTĂ. ARDEALUL S-A UNIT ÎMPOTRIVA GUVERNULUI DĂNCILĂ.FORMEAZĂ ALINȚA VESTULUI

Primarii municipiilor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj – Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc – au semnat, sâmbătă, acordul pentru formarea unui parteneriat strategic între cele patru orașe, care să lupte pentru dezvoltarea acestor comunități și a regiunii de vest. Într-o primă fază, cei patru primari vor să înființeze o Asociație de dezvoltare intracomunitară care să „îmbunătățească radical” conectivitatea între cele patru orașe, inclusiv prin realizarea unei autostrăzi Timișoara-Arad-Oradea-Cluj, dar și a unei linii de tren de mare viteză între aceste municipii.

Robu, Falcă, Bolojan și Boc s-au întâlnit, sâmbătă, la Timișoara, în sala de ședințe a Consiliului Local, pentru a semna acordul pentru înființarea Alianței Vestului (AVE). La începutul ședinței festive, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat că alianța are patru obiective comune: îmbunătățirea radicală a mobilității și accesibilității între cele patru orașe, susținerea de măsuri active pentru dezvoltarea economică și socială, colaborarea pentru identificarea și implementarea unor măsuri de creștere a performanțelor din administrație și promovarea modelului european de politică publică.

„În urmă cu ceva vreme anunțam formarea unui for informal pentru schimb de idei, experiență și cooperare pe proiecte mari, for pe care l-am numit atunci Patrulaterala vestului. Pentru că ideea s-a dovedit de mare impact am decis ca la momentul în care vom prezenta un document de temelie pentru ce vrem noi să facem să lărgim conceptul și, prin urmare, ceea ce vă prezentăm astăzi va fi documentul de temelie a Alianței Vestului, varianta dezvoltată, extinsă a ceea ce am anunțat inițial ca Patrulaterala vestului. În document veți găsi o secțiune care reprezintă viziunea pe care o avem, o secțiune care cuprinde argumentele inițiativei și o secțiune în care am enumerat obiectivele pe care le urmărim. Și, desigur, că aici trebuie să înțelegem că nu sunt liste închise, ci obiective pe care noi îndrăznim să le nominalizăm din start”, a declarat Robu.

La rândul lui, primarul din Arad, Gheorghe Falcă, a declarat că acest document dorește să transmită un mesaj de responsabilitate.

„Alianța Vestului dorește să transmită un mesaj de responsabilitate. Ave, salutul roman, este asumarea noastră de oameni care vrem să trăim în aceste valori ale responsabilității. Ne prezentăm în fața dumneavoastră folosind Columna lui Brâncuși dar vorbind foarte concret de stabilitate”, a declarat și Falcă.

De asemenea, Emil Boc, primarul Clujului a ținut să precizeze că această alianță nu este îndreptată împotriva Guvernului și nu militează pentru separatism față de București, ci din contră, își dorește să ajute Guvernul pentru atragerea unor proiecte mari.

Totuși, în opinia lui Emil Boc, descentralizarea este esențială pentru următorul exercițiu financiar european, el precizând că România este ultimul stat din fostul bloc comunist care încă are o lege a administrației locale ce datează din această eră, mai exact din 1968. El a adăugat că este esențial ca România să înceapă să fie guvernată pe regiuni, la fel ca celelalte state europene, regionalizarea urmând să ajute și la accesarea de fonduri europene pentru proiecte mari.

„Aș vrea să spun ce nu este această inițiativă. Această inițiativă nu are nicio legătură cu niciun proiect separatist. N-a fost, nu este și nu va fi această inițiativă care să urmărească obiectivele pe care le-am expus. Această inițiativă nu este îndreptată împotriva Guvernului de la București, ci dimpotrivă, ca împreună cu Guvernul de la București să fim o Românie mai prosperă și mai bogată. Această inițiativă își propune ca România să aibă cât mai multe locuri unde oamenii să prospere”, a declarat Boc.

Pe de altă parte, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, a susținut că această alianță își dorește să oprească plecarea masivă a tinerilor în străinătate, dar și aducerea celor care lucrează în țările europene înapoi în țară.

„Scopul nostru principal este ca unind forțele noastre, comunitățile noastre să fie mai prospere. Credem că cele patru orașe aliate, acționând în comun, pot fi mult mai atractive pentru investiții decât sunt acum. Mult mai atractive pentru investiții din fonduri europene. Vom constitui o Asociație de dezvoltare interregională care să fie un partener al Guvernului și Comunității Europene pentru ca în exercițiul financiar viitor această asociație să aibă un capitol financiar dedicat. Acesta este un obiectiv important. Și întrucât aceste orașe au arătat capacitatea de a accesa fonduri europene, credem că suntem un partener care poate fi luat în serios. Credem că împreună suntem mai atractivi pentru oameni. Conectarea mai bună dintre cele patru orașe, rutier, feroviar și din toate punctele de vedere, ne propunem să fie un baraj pentru oprirea emigrării românilor în Europa. Toate studiile arată că o bună parte din români optează pentru o migrație internă. Și noi credem că această dezvoltare economică pe care o urmărim să fie un factor de atracție pentru ca cei care caută un viitor mai bun să îl găsească în România”, a spus și Bolojan.

Autostrada Timișoara-Arad-Oradea-Cluj

Evident, cele mai ambițioase obiective ale acestei asociații sunt cele legate de infrastructură. Astfel, asociația formată din cele patru orașe își dorește să accelereze implementarea proiectului Autostrada Transilvania, susținerea și urgentarea implementării proiectului Autostrada ViaCarpathia, susținerea și urgentarea proiectului autostrăzii Timișoara-Belgrad, finalizarea completă a tronsoanelor de centură din cele patru orașe și conectarea lor la rețeaua TEN-T, dezvoltarea în parteneriat a aeroporturilor, dezvoltarea unei rețele de de transport public intraregional și interregional, creșterea mobilității în zona metropolitană prin trenuri, troleibuze/autobuze electrice și chiar metrouri metropolitane.

Concret, cei patru primari își doresc o autostradă care să lege cele patru orașe, dar și o linie de tren de mare viteză Timișoara-Cluj.

Membrii noi

Cei patru nu exclud ca această asociație să se rezume doar la aceste orașe, Robu anunțând că mai sunt și alte orașe care și-au exprimat interesul de a face parte din acest grup, însă, în același timp, una dintre condițiile esențiale pentru noii membri va fi aderarea la principiile și valorile împărtășite de cele patru orașe. În opinia lui Bolojan, deși nu este închisă, asociația nu va mai primi foarte mulți membri, deoarece astfel s-ar transforma într-o structură greoaie, dificil de gestionat.

Tot primarul Oradiei a anunțat că primul rezultat al AVE va fi înființarea asociației interregionale, care va avea loc în primul trimestru al anului viitor, însă s-a ferit să ofere și alte termene pentru a nu părea „neserios”.

(Sursa foto: Tion)

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.