Rezoluție privind viitorul educației europene în contextul pandemiei de Covid-19, adoptată la Bruxelles, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu 1
Politic Ultima Ora

Rezoluție privind viitorul educației europene în contextul pandemiei de Covid-19, adoptată la Bruxelles, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu

La inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu, Comisia pentru Educație și Cultură (CULT) din Parlamentul European a adoptat marți rezoluția „Viitorul educației europene în contextul Covid-19”.

Documentul solicită Comisiei Europene o intervenție hotărâtă, inclusiv sub forma unor alocări financiare mai consistente, pentru a susține sistemul de educație, a reduce decalajele dintre regiuni și statele membre, precum și pentru a asigura accesul tuturor elevilor, studenților și cetățenilor europeni la educație și formare de calitate.

„Este un document extrem de important, încă un semnal pe care atât eu, personal, cât și Comisia pentru Educație și Cultură îl transmitem pentru a determina Comisia Europeană și statele membre să sprijine educația, să investească masiv nu doar în tehnologie și în digitalizare, dar și în resursa umană.

 Criza coronavirus a amplificat inegalitățile sociale și a blocat accesul la educație pentru mulți copii din zone dezavantajate, în general zone rurale sărace, fără acces la Internet și la dispozitive mobile de conectare și comunicare. 

În România, aproape 1.000.000 de elevi nu au acces la un dispozitiv conectat la Internet, deși școala a început de mai bine de o săptămână. În fața unor astfel de realități, accesul egal la educație, dezvoltarea competențelor digitale și investițiile masive în educație trebuie să fie priorități atât pentru autoritățile naționale, cât și pentru Uniunea Europeană”, a declarat Victor Negrescu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European.

Documentul adoptat de Comisia pentru Educație și Cultură subliniază faptul că trecerea bruscă, nepregătită la sistemul de învățare online a scos în evidență lacune și diferențe semnificative între statele membre în conceperea și implementarea politicilor privind educația digitală. De aceea, europarlamentarii solicită o creștere a cooperării și coordonării între statele membre.

De asemenea, rezoluția atrage atenția asupra deficiențelor de competențe digitale, atât în cazul elevilor, cât și al profesorilor și reia apelul pentru creșterea investițiilor în educație, în programe de perfecționare și dezvoltare profesională, în crearea de sisteme de învăţare pe tot parcursul vieţii, în echipamente digitale la care să aibă acces toți cei interesați, în inovație și cercetare, în proiecte adaptate noului context pandemic care să asigure mobilitatea cadrelor didactice, a elevilor și studenților, precum și schimbul de cunoștințe, experiențe și bune practici.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.