Război total! Zeci de parlamentari cer demisia lui Florin Cîțu! ”Ne este JENĂ! Document!

Susținătorii lui Ludovic Orban au lansat, marți, un apel pentru soluționarea crizei politice și guvernamentale și spun că președintele PNL este cel îndreptățit să asigure conducerea Guvernului în calitate de prim-ministru.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a pledat marți, înconjurat de zeci de senatori și deputați liberali, pentru „asumarea răspunderii” pentru criza guvernamentală, cu trimitere la premierul Florin Cîțu pe care l-a acuzat în dese rânduri că a provocat ruperea coaliției.

„Joaca de-a politica trebuie să se termine. Cine seamănă vânt, culege furtună. Cine poartă răspunderea pentru grava criză în care a fost aruncată România trebuie să-și asume răspunderea și să acționeze în consecință”, a spus Orban.

orban

Deputatul liberal, Violeta Alexandru, a declarat că îi este tot mai greu și îi este jenă să mai răspundă criticilor venite din exterior de la oameni referitor la ceartă internă din PNL.

„Îmi este jenă să mai răspund mesajelor oamenilor care ne întreabă și ne opresc, ce s-a întâmplat de ne-am apucat să ne certăm în loc să facem ceea ce le-am promis că facem.

Nu am o problemă, răspund acestor oameni, înțeleg să-mi apăr colegii și să dau explicații, dar adevărul este că am din ce în ce mai puține explicații de oferit acestora și dorință reală de a le arăta acestora în fiecare săptămână că am făcut câte ceva concret care să justifice încrederea pe care ei au avut-o în noi și în PNL”, a declarat Violeta Alexandru.

Război total! Zeci de parlamentari cer demisia lui Florin Cîțu! ”Ne este JENĂ! Document! 1

Respingem orice colaborare cu PSD Deputatul PNL, Ionel Dancă, susținător al lui Ludovic Orban, a transmis, marți, de la Palatul Parlamentului, un mesaj pentru depășirea crizei în care se află coaliția de guvernare și a citi un apel al parlamentarilor liberali pentru depășirea acestei situații:

„Avem deplina convingere că Ludovic Orban poate reface majoritatea parlamentară. A dovedit capacitatea de a conduce PNL la victorie.

Prin acitivitatea sa ca premier, a arătat care este cadența unei guvernări liberale. Apelul nostru către liderii partidelor politice este acela de a acționa în cel mai scurt timp pentru responsabilitate prin refacerea coaliției.

Respingem în mod categoric orice colaborare cu PSD, implicită sau explicită, pentru că PNL se va face prizonierul PSD. Orice fel de înțelegere va slăbi PNL. Apreciem că Ludovic Orban este singura persoană capabilă să ofere soluțiile pentru criza cu care se confruntă România. Pledăm răspicat pentru refacerea PNL”, a spus Ionel Dancă.

Război total! Zeci de parlamentari cer demisia lui Florin Cîțu! ”Ne este JENĂ! Document! 2

VEZI DOCUMENTUL AICI

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.