ULTIMA ORĂ. Protestatarii ATRAG ATENȚIA. Nu se mai pot face manifestații spontane ca cel după adoptarea OUG
Politic

Premierul Mihai Tudose se întâlnește azi cu protestatarii #rezist

Premierul Mihai Tudose se întâlnește azi cu protestatarii #rezist

Prim-ministrul Mihai Tudose se va întâlni astăzi, la ora 11,00, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii a 43 de organizaţii civice, active în protestele de stradă, care au cerut o discuţie privind legile Justiţiei şi modificările la codurile penale.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a organizaţiei Iniţiativa România, de comun acord cu Cabinetul Prim-ministrului, s-a agreat participarea a 7 delegaţi din partea organizaţiilor civice, astfel încât să poată avea un dialog coerent şi clar.

În desemnarea celor 7 delegaţi, organizaţiile civice au luat în considerare criteriul unei reprezentativităţi cât mai mari a grupurilor semnatare. Astfel, la întâlnire vor participa, în ordine alfabetică: Alexandru Socol – Corupţia Ucide, Ciprian Ciocan – Vă Vedem din Sibiu, Laurenţiu Ştefănescu – Iniţiativa Timişoara, Marius Deaconu – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Mihai Poliţeanu – Iniţiativa România, Mihai Tudorică – #REZISTENŢA, Radu Dumitriu – delegat al organizaţiilor din Diaspora.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.