PMP, partidul lui Băsescu și Udrea, la un pas de destrămare. S-a ajuns la amenințări la adresa familiilor 5
Politic Ultima Ora

PMP, partidul lui Băsescu și Udrea, la un pas de destrămare. S-a ajuns la amenințări la adresa familiilor

Fostul președinte al PMP, partidul de suflet al lui Traian Băsescu și al Elenei Udrea, europarlamentarul Eugen Tomac, le-a transmis o scrisoare deschisă membrilor partidului, în care anunță organizarea unui Congres al partidului în regim de urgență.

Europarlamentarul PMP, spune că partidul trebuie repus pe făgașul normal, fapt pentru care aleasă o nouă conducere în cel mai scurt timp.

”Am luat decizia de a convoca Congresul Partidului Mişcarea Populară cu singurul scop de a reaşeza partidul pe un făgaş al normalităţii.

Noi nu organizăm un congres împotriva cuiva, însă este firesc să punem capăt unor practici care nu au nimic în comun cu democraţia şi activitatea unei instituţii politice născute din dorinţa de a fi altceva pe scena politică.

Atunci când un partid politic intră într-un asemenea blocaj, apelează la instrumentele democratice ce stau la baza formaţiunii şi totul se reaşază prin vot.

Vot care se va da în cadrul Congresului de pe 19 februarie. Nu este o perioadă uşoară, dar noi am mai traversat crize politice şi am ieşit întăriţi. Aşa va fi şi de această dată!

Din păcate, la ultimele alegeri parlamentare nu am fost mai buni decât cei care ne-au vrut în afara Parlamentului.

Deşi am cerut renumărarea voturilor în 1.092 de secţii, înţelegerile transpartinice şi-au spus cuvântul.

Dacă în fiecare secţie contestată am fi identificat un singur vot anulat pe nedrept, astăzi PMP era în Parlament. Ne-a lipsit foarte puţin, însă nu mai putem schimba nimic astăzi, ce a fost a fost!

Pierdusem, prin urmare am luat decizia, aşa cum era firesc, să îmi depun mandatul. Chiar dacă nimeni nu mi-a cerut să mă retrag.

M-am bucurat, o spun cu toată sinceritatea, când colegul nostru, fost prim-vicepreşedinte al PMP, domnul Diaconescu, (…) a acceptat să preia anul trecut conducerea partidului.

Am crezut cu toţii că mai avem o şansă de a ne redresa rapid, rămânând un actor credibil şi vocal pe scena publică.

Din păcate, din raţiuni pe care nu am reuşit să le înţeleg nici până astăzi, conducerea partidului se lasă puternic influenţată de oameni care nu au avut niciodată nimic în comun cu PMP.

Am ajuns (…) la situaţia în care, acum şase luni, secretarul general al PMP şi-a prezentat demisia.

Ulterior, am intrat într-un lung şir de frământări interne care ne-au adus în situaţia de a nu mai putea lua niciun fel de decizie politică.

PMP nu a trecut niciodată printr-un asemenea blocaj.

Ba mai mult, au fost lansate o serie de campanii media împotriva unor lideri PMP şi a familiilor lor cu scopul de a-i determina să părăsească partidul. Fapt nemaiîntâlnit în cei 8 ani de activitate!”, scrie Tomac pe facebook.

El a criticat deciziile luate de actualul preşedinte al PMP, Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu

”Pe fondul acestor tensiuni, am încercat să îl conving pe preşedintele Diaconescu să convoace un Colegiu Naţional, for ce reuneşte toţi liderii PMP. Din păcate, deşi a promis, în ultimele trei luni, chiar în prezenţa majorităţii liderilor, că o va face, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi.

În schimb, atunci când, în mod democratic şi total asumat, o majoritate de peste 70% din aceştia au votat convocarea Colegiului Naţional, domnia sa l-a contestat în instanţă.

Personal, am discutat de mai multe ori cu domnul Diaconescu şi i-am propus soluţii oneste pentru a depăşi acest punct critic. Din păcate, nu a dat curs niciunui demers”, a arătat Tomac.

PMP, partidul lui Băsescu și Udrea, la un pas de destrămare. S-a ajuns la amenințări la adresa familiilor 6

Tomac, spune că,  în PMP nu există grupări, ci o singură echipă în care fiecare îşi are locul său.

”Susţinătorii noştri nu vor să vadă confruntări interne pe mize mici, ei ne cer soluţii şi acţiune unitare. Noi în PMP nu avem grupări, nu avem tabere, nu avem facţiuni, avem o singură echipă în care fiecare îşi are locul său, aşa cum l-a avut întotdeauna, şi domnul Diaconescu”, a conchis Eugen Tomac.

PMP, partidul lui Băsescu și Udrea, la un pas de destrămare. S-a ajuns la amenințări la adresa familiilor 7

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.