Noi investiții în educație și infrastructura de transport rutier sau maritim 1
Politic Ultima Ora

Noi investiții în educație și infrastructura de transport rutier sau maritim

Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a semnat la 27 mai 18 contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, destinate unităților administrativ-teritoriale (UAT), instituțiilor publice, dar și sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

17 dintre acestea se adresează UAT-urilor și instituțiilor publice, în timp ce unul este destinat sectorului privat: ”Investițiile publice pentru obiective de infrastructură, fie că vorbim de cea terestră sau maritimă, de îmbunătățire a eficienței energetice pentru locuințele românilor, de infrastructură în educație, protecție socială sau în domeniul cultural vor conduce la o redresare economică a României. Tocmai pentru acest lucru, MLPDA, prin Programul Operațional Regional, susține investiții către UAT-uri, instituții publice sau antreprenori prin semnarea contractelor de finanțare. România are nevoie de toți banii europeni puși la dispoziție și invit beneficiarii să apeleze la aceste programe de finanțare pentru sectorul public și pentru cel privat.”

Astfel, proiectele vor fi implementate de:

  1. UAT Tulcea, pentru eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe din strada Gării – Asociația 45 (22.666.266,70 lei)
  2. UAT Brăila, pentru reabilitarea și refuncționalizarea clădirii Palatului Administrativ Piața Independenței nr. 1 (18.938.961,47 lei)
  3. UAT Turda, pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Teatrului ”Aureliu Manea” (23.273.798,19 lei)
  4. UAT Bordușani (jud. Ialomița), pentru creșterea eficienței energetice a Școlii Cegani (1.103.511,59 lei)
  5. UAT Jucu (jud. Cluj), pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale pentru educația timpurie antepreșcolară (creșă) și preșcolară (grădiniță) în satul Herghelie (4.107.534,27 lei)
  6. Garda de Coastă, pentru reabilitarea și modernizarea sistemului termoenergetic la PTF Negru Vodă – pavilion sediu PTF Negru Vodă din cadrul SDF Negru Vodă (2.022.437,90 lei)
  7. UAT Brastavățu (jud. Olt), pentru reabilitarea termică a dispensarului uman cu centru de permanență (3.506.457,18 lei)
  8. UAT Râmnicu Vâlcea, pentru amenajarea parcului Ostroveni (1,775,365.17 lei)
  9. UAT Brașov, pentru extinderea sistemului de management informatizat al sistemului de transport public (16.066.631,64 lei)
  10. Arhiepiscopia Ortodoxă Română, pentru modernizarea, reabilitarea și echiparea centrului de asistență socială ”Sf. Treime” din Sibiu (4.287.725,50 lei)
  11. UAT Cluj-Napoca, pentru revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului, zona 2 – Parcul Armătura și zona 3 – Platoul Sălii Sporturilor (44.242.722,88 lei)
  12. UAT Buzău, pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, inclusiv piste pentru biciclisti, pe coridoarele deservite de transportul public (88.301.334,92 lei)
  13. UAT Constanța, pentru îmbunătățirea mobilității în zona Bd. 1 Mai – Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța (69.800.962,02 lei)
  14. UAT Jurilovca (jud. Tulcea), pentru creșterea accesibilității prin dezvoltarea infrastructurii de acostare (18.434.666,08 lei)
  15. UAT Babadag (jud. Tulcea), pentru creșterea performanței energetice a sectorului rezidențial – reabilitare termică blocuri de locuințe (9.535.831,14 lei)
  16. Universitatea București, pentru reabilitarea și protecția la incendiu a Palatului Facultății de Drept – Corp C14 imobilul din b-dul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, sector 5 (27.946.310 lei)
  17. UAT Craiova, pentru creșterea accesului la educație prin îmbunătățirea infrastructurii unităților de învățământ – Grădinița cu program prelungit ”Ion Creangă” (4.850.745,51 lei)

Contractul de finanțare pentru sectorul IMM are, ca principal obiectiv, dezvoltarea societății ISTRATE UTILAJE SRL, prin dotarea cu echipamente noi și performante (790.170,38 lei).

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.