
Marcel Ciolacu, avertisment pentru Klaus Iohannis. Președintele va avea doar rol decorativ în România. Ce pregătesc PNL și PSD
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a pledat, luni, pentru revizuirea Constituției, afirmând că România are nevoie de o Constituție care să reflecte un model de stat conform cu nevoile societății actuale.
Ciolacu a pus în discuție, între altele, atribuțiile șefului satului, afirmând că ”rolul președintelui a fost gândit ca un producător de consens”, dar că ”a sfârșit de multe ori în a fi un producător de tensiune în societate”.
”Trebuie ca cei care vor lucra la reforma Constituției să se pronunțe dacă acest sistem – în care președinte este o struțo-cămilă între un președinte francez, de exemplu, și un monarh spaniol mai poate funcționa în România”, a afirmat liderul PSD.
Ciolacu a mai spus că viitoarea Constituție trebuie să găsească mecanisme mult mai clare de limitare a practicii excesive a ordonanțelor de urgență și că, în general, este nevoie de o clarificare a atribuțiilor fiecărei puteri în parte.
”La 30 de ani de la adoptarea primei Constituții după căderea regimului comunist, trebuie să avem curajul să vorbim deschis despre necesitatea unei reforme constituționale.
Legea fundamentală trebuie să devină un instrument de modernizare a țării. Toate încercările de modificare a Constituției au eșuat până acum pentru că cei care le-au inițiat NU au înțeles că o revizuire a Constituției trebuie să satisfacă nevoile cetățenilor și nu poftele politicienilor, fie că sunt parlamentari, premieri sau șefi de stat.
Reforma constituțională nu mai trebuie să fie un proiect personal al politicienilor. Această dezbatere trebuie mutată în societate, pentru că cetățenii trebuie să fie implicați efectiv în acest proces. Toate modificările trebuie înțelese și acceptate de oameni.
De aceea, consider absolut necesar un acord larg la nivelul întregii clase politice, dar și la nivelul mediului academic, corpului de experți și al societății civile”, a scris Ciolacu pe facebook.



Comentarii