
Ludovic Orban le dă vești românilor din Marea Britanie după întâlnirea cu Michel Barnier, negociatorul șef al UE pentru Brexit
Premierul Ludovic Orban a discutat, marți, cu Michel Barnier, negociatorul șef al UE privind Brexit, ambii fiind de acord că protejarea drepturilor cetățenilor este o prioritate în ceea ce privește viitorul parteneriat al Uniunii cu Marea Britanie.
„Am fost de acord cu negociatorul șef al UE, Michel Barnier, că viitorul parteneriat cu Marea Britanie trebuie să fie ambițios și echilibrat și să ia în considerare aspecte dincolo de cadrul comercial și economic. Protejarea drepturilor cetățenilor rămâne cap de listă pe agenda noastră”, se arată într-un mesaj publicat, marți, pe contul de Twitter al lui Ludovic Orban.
De asemenea, Michel Barnier a transmis că Acordul de Retragere este important pentru a proteja depturile cetățenilor europeni.
„Întâlnire prietenoasă astăzi cu premierul Ludovic Orban și echipa sa. Am pus în evidență importanța Acordului de Retragere, în special pentru a proteja drepturile cetățenilor. UE se pregătește pentru viitoarele negocieri privind parteneriatul cu Marea Britanie. Dialogul și transparența rămân elemente cheie pentru unitatea UE”, conform unui mesaj publicat, pe Twitter, de Barnier.
De asemenea, prim-ministrul Orban a publicat un mesaj pe Twitter, însoțit de fotografii, despre întâlnirea cu Charles Michel, președintele Consiliului European.
„O întâlnire foarte bună cu Charles Michel în prima mea vizită la Bruxelles. L-am asigurat de sprijinul total al României în promovarea Agendei Strategice și a obiectivelor sale cheie. Provocările Uniunii Europene trebuie adresate cu soluții echilibrate care iau în considerare interesele cetățenilor”, conform postării de pe rețeaua de socializare.
Marea Britanie se va retrage din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie.



Comentarii