Guvernul Viorica Dăncilă. Liviu Dragnea întâlnire de ultimă oră.FOTO

Guvernul Viorica Dăncilă. Liviu Dragnea întâlnire de ultimă oră

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a avut vineri 19 ianuarie, o întrevedere cu o delegație condusă de domnul David Harris, președintele American Jewish Committee.

Cei doi oficiali au discutat despre rolul activ al României, la nivel internațional, în combaterea discriminărilor de orice fel, a xenofobiei și a antisemitismului. De asemenea, a fost menționat angajamentul ferm al țării noastre în relația cu diaspora evreiască, precum și implicarea, alături de organizațiile evreiești, în dezvoltarea și implementarea proiectului Muzeului Istoriei Evreilor și a Holocaustului din România.
În contextul relației apropiate cu Israel, cât și din perspectiva poziției de aliat deplin angajat în Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, partea română a exprimat întreaga disponibilitate în ceea ce privește intensificarea și dezvoltarea dialogului transatlantic.
Delegația condusă de domnul David Harris, președintele American Jewish Committee, efectuează o vizită în România, în perioada 18-20 ianuarie 2018, ocazie cu care va avea o serie de întâlniri cu oficiali români.

liviu dragnea

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.