FOTO. Totul s-a terminat pentru Traian Băsescu. Unul dintre apropiații săi a demisionat

Totul s-a terminat pentru Traian Băsescu. Unul dintre apropiații săi a demisionat

Partidul condus de Traian Băsescu, PMP, se confruntă înaintea Congresului de sâmbătă 16 iunie cu o serie de demisii fără precedent.

După ce mai mulți parlamentari au demisonat din partid,iată că și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi, frumoasa purtătoare de cuvânt a partidului Magda Bistriceanu a decis să facă un pas în spate.

”Astăzi se încheie o etapă politică pentru mine!
Am decis să-mi dau demisia din fucția de purtător de cuvânt al Partidului Mișcarea Populară.
Am ocupat această funcție la propunerea domnului președinte Traian Băsescu, căruia îi mulțumesc pentru încredere, propunere votată în unanimitate de membrii Consiliului Național al Partidului Mișcarea Populară în septembrie 2016.
Totodata, demisionez și din funcția de vicepreședinte al organizației PMP București.

Vedem pe parcurs ce-mi rezervă viața. Deocamdată încep cu o scurtă vacanță, așa că nu voi fi prezentă la Congresul PMP care va avea loc sâmbăta, 16 iunie.
Mulțumesc pentru susținere celor peste 10.300 urmăritori și aproape 5000 de prieteni virtuali, și mai ales copiilor mei!
Ținem aproape!”, spune Magda Bistriceanu pe facebook.

https://www.facebook.com/magda.bistriceanu

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.