Fiți atenți: cum o salvează Klaus Iohannis pe Laura Codruța Kovesi
Politic Social Ultima Ora

Fiți atenți: cum o salvează Klaus Iohannis pe Laura Codruța Kovesi

Traian Băsescu a comentat, la România TV, la emisiunea lui Victor Ciutacu, decizia CCR prin care îi cere lui Klaus Iohannis să o revoace pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. ”Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă și general obligatorie.”, au spus judecătorii în comunicatul oficial, iar Traian Băsescu e de părere că Iohannis o poate salva pe Kovesi tocmai prin faptul că magistrații constituționali nu au precizat, deocamdată, și limita de timp în care trebuie să o demită pe șefa DNA.

”Nu are limită de timp. Președintele poate să reflecteze cât vrea. Poate recurge la un tertip. Vorbim despre distrugerea unei instituții, care e Președinția României, care are rol executiv. E o mare eroare, a creat premisele distrugerii instituției prezidențiale. Abuzurile, înscenările făcute de DNA trebuiau corectate prin legi, nu prin distrugerea instituției prezidențiale. Kovesi putea să demisioneze demult, dar bunul simț nu o caracterizează. Îl scutea și pe președinte de a fi pus într-o situație delicată.”, a spus Traian Băsescu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.