
Premieră în Europa. Parlamerntul a adoptat o lege neobișnuită. Femeile vor avea concediu, obligatoriu 1 dată pe lună
Deputaţii spanioli au adoptat definitiv joi o lege ce instituie un „concediu menstrual” pentru femeile care suferă de menstre dureroase, o iniţiativă insolită în Europa şi care ar avea scopul, potrivit Guvernului de stânga de la Madrid, să spargă un tabu.
„Este o zi istorică pentru progresele feministe”, a declarat pe Twitter ministrul spaniol pentru Egalitate, Irene Montero, membră a partidului stângii radicale Podemos, aliat al socialiştilor în cadrul executivului.
Adoptat cu 185 de voturi „pentru”, 154 de voturi „împotrivă” şi 3 abţineri, acest text a făcut din Spania prima ţară din Europa şi una dintre puţinele din lume care au integrat o astfel de măsură în legislaţiile lor naţionale, aşa cum au procedat deja Japonia, Indonezia şi Zambia.
Prin această lege, „concediul medical pentru o femeie în caz de menstre invalidante” asociate, de exemplu, „unor patologii precum endometrioza”, va fi „recunoscut ca o situaţie specială de incapacitate temporară” de a lucra.
„Este vorba despre a asocia această situaţie patologică cu o reglementare adaptată cu scopul de a elimina orice prejudecată negativă” pentru femei „în universul muncii”, precizează noua lege.
Nicio precizare nu figurează însă în lege despre durata acestui concediu medical, care va trebui acordat de un medic şi va fi finanţat din bugetul asigurărilor de sănătate.
„Concediul menstrual” a suscitat însă şi reticenţe în rândul aripii socialiste a Guvernului de la Madrid şi chiar a fost criticat de sindicatul UGT.
Această centrală sindicală cu afiliere socialistă, una dintre cele mai mari două formaţiuni sindicale din Spania, s-a declarat îngrijorată de o posibilă frână pusă în calea angajării femeilor de marea parte a companiilor, care ar dori să evite astfel de absenţe de la locul de muncă.
Partidul Popular (PP, formaţiune conservatoare), principala forţă a opoziţiei de dreapta, a avertizat în legătură cu un risc de „marginalizare” şi de „stigmatizare”, precum şi în legătură cu „consecinţe negative pe piaţa muncii” pentru femei.
„Concediul menstrual” este una dintre măsurile-far ale unui proiect de lege mult mai amplu ce vizează consolidarea accesului la avort în spitale publice, în condiţiile în care aceste unităţi practică mai puţin de 15% din întreruperile voluntare de sarcină din Spania, mai ales din cauza unor obiecţii numeroase pe motive de conştiinţă înaintate de către medici.
Din cauza acestei situaţii, precum şi a absenţei unor clinici specializate în proximitate, femeile spaniole trebuie să parcurgă uneori sute de kilometri pentru a putea să facă un avort.
Noua lege le va permite şi minorelor din grupa de vârstă 16-17 ani să avorteze fără aprobarea părinţilor lor, anulând astfel o obligativitate adoptată în 2015 de un guvern conservator.
Avortul a fost dezincriminat în Spania în 1985, apoi legalizat în 2010, însă întreruperea voluntară de sarcină rămâne un drept presărat cu multe capcane în această ţară cu profunde tradiţii catolice.Legea adoptată joi prevede, de asemenea, o consolidare a educaţiei sexuale în şcoli, precum şi distribuirea gratuită de mijloace contraceptive sau de produse de igienă menstruală în licee.
Spania este o ţară considerată un punct de referinţă în materie de drepturi ale femeilor în Europa, mai ales după adoptarea în 2004 a unei legi împotriva violenţelor de gen. Revendicându-se feminist, Guvernul condus de Pedro Sanchez include mai multe femei decât bărbaţi.

Menstruația: tot ce trebuie să știi
Menstruația sau ciclul menstrual reprezintă o serie de schimbări fiziologice care se produc sub control hormonal la femeia în perioada fertilă. Prima menstruație se numește menarha și apare în jur de 11-13 ani. Sfârșitul perioadei reproductive a femeii se numește menopauza și apare între 45-55 ani (în medie la 50-51 ani).
Menstruația înseamnă o sângerare vaginală normală care apare lunar, semn că organismul femeii este pregătit să susțînă o sarcina. Dacă nu apare o sarcina, în timpul mentruatiei se elimina mucoasa uterină. Sângele menstrual eliminat lunar este parțial sânge și parțial țesut din interiorul uterului. Acest proces durează, de obicei, între 3 și 7 zile. De asemenea, în timpul menstruației, femeile pot avea și una sau mai multe dintre următoarele simptome:
- Dureri sau crampe abdominale sau pelvine
- Dureri de spate inferioare
- Senzație de sâni umflați și țări
- Pofte alimentare
- Modificări ale stării de spirit și iritabilitate
- Cefalee
- Oboseală
Perioada ciclului menstrual
Ciclul menstrual poate fi împărțit în trei faze: foliculara, ovulatorie și luteala. Durata fiecărei faze poate varia de la o femeie la altă și la aceeași femeie, de la un ciclu la altul. Doar 10-15% din cicluri durează exact 28 zile, astfel încât se consideră că o durata normală a unui ciclu ovulator este de 21 până la 35 zile. Prima zi a menstruației (sângerării) este prima zi a ciclului menstrual.
Ciclul menstrual normal
Cantitatea de sânge eliminată din organism în timpul menstruației este numită flux menstrual. Este perfect normal că acest flux să fie slab, moderat sau abundent, întrucât diferă în funcție de mai mulți factori, cum ar fi nivelul de activitate fizică depus, adminsitrarea pilulelor anticoncepționale, stilul alimentar, etc. Un flux menstrual normal are următoarele caracteristici:
- Durează 3-7 zile
- Apare la fiecare 21-35 de zile (măsurată din prima zi a unei menstruații până în prima zi a următoarei menstruații)
Cantitatea totală de sânge eliminată în timpul unei menstruații este de aproximativ 2-3 linguri, însă celelalte secreții eliminate pot face să pară mai mult.
Unele femei pot observă că sănii lor devin mai sensibili înainte sau în timpul menstruației, alte femei pot manifestă modificări de dispoziție sau balonare. Alte simptome normale ale menstruației includ: acneea, crampe abdominale, dureri de spate, tulburări de somn.
6 mituri despre menstruație, demontate
Există numeroase mituri și păreri preconcepute legate de menstruație. Va prezentăm mai jos unele dintre cele mai frecvente dintre ele.
1. În timpul menstruației nu trebuie să faci baie sau să te speli pe capFals. De fapt, o baie călduță poate ajută la ameliorarea crampelor menstruale.
2. Nu ai voie să înoți în timpul menstruațieiFals. Este perfect sigur să mergi la bazin și să înoți în timpul menstruației, atât timp cât folosești un absorbant intern. Orice lichid corporal – indiferent că este sânge menstrual, urină sau fecale – poate contamina o piscină.
3. Nu ar trebui să faci exerciții fizice în timpul mesntruatieiFals. În timpul menstruației poți practică orice tip de activitate pe care o practici de obicei. De fapt, exercițiile fizice obișnuite ajută la diminuarea crampelor menstruale. În plus, există femei care au concurat la Jocurile Olimpice în timp ce se aflau la menstruație.
4. Nu este sănătos să faci sex în timpul menstruațieiFals. Unele femei s-ar putea simți incomod să întrețînă relații sexuale în timpul menstruației, însă este perfect normal să faci sex în această perioada, dacă asta îți dorești. Nu există niciun risc pentru sănătate asociat sexului în timpul menstruației. Există chiar dovezi care sugerează că poate ajută la ameliorarea crampelor menstruale.
5. Nu poți rămâne însărcinată dacă faci sex în timpul menstruațieiFals. Deși este puțîn probabil să rămâi însărcinată dacă faci sex în timpul menstruației și ai o menstruație normală, acest lucru se poate întâmplă. Pentru a rămâne însărcinată trebuie să ovulezi, iar acest lucru se întâmplă de obicei după terminarea menstruației. Dacă, însă, ai o menstruație neregulată sau sangerezi puțîn mai mult decât media, fereastră ta fertilă se poate suprapune cu menstruația. Dacă nu dorești să rămâi însărcinată, este înțelept să folosești protecție ori de câte ori întreții relații sexuale.
6. Menstruația înseamnă eliminarea sângelui murdar sau stricatFals. Menstruația nu reprezintă modul în care organismul elimina toxinele. Fluxul menstrual este compus din sânge, țesut uterin, mucoasa uterină și bacterii. În plus, sângele eliminat în această perioada este foarte diferit de sângele care se mișcă încontinuu prin vene.



Comentarii