Emil Constantinescu cere Senatului să-i mai dea bani pentru Institutul Levantului, înainte de Sărbători
Politic Economic Social Ultima Ora

Emil Constantinescu cere Senatului să-i mai dea bani pentru Institutul Levantului, înainte de Sărbători

Fostul președinte Emil Constantinescu a trimis Senatului o scrisoare în care, pe final de an, cere să i se mai dea bani pentru Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, în condițiile în care și la rectificarea bugetară i-au fost suplimentate fondurile.

Emil Constantinescu cere Senatului să-i mai dea bani pentru Institutul Levantului, înainte de Sărbători

Considerat o sinecură pentru fostul șef de stat, institutul înființat la inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu primește bani pentru funcționare de la Senat, însă nu se exercită niciun fel de control din partea Legislativului în legătură cu activitatea acestui organism.

Scrisoarea lui Emil Constantinescu s-a aflat pe masa Biroului Permanent al Senatului, la începutul acestei săptămâni, iar solicitarea l-a uimit chiar și Tăriceanu, care în final a pasat problema la Comisia de cultură.

În primăvară, Guvernul Dăncilă a deblocat angajările la acest institut, care are 36 de posturi prevăzute în organigramă, deși angajările în sectorul bugetar erau blocate.

Conform site-ului institutului, salariile brute pentru cele 36 de posturi variază între 3.904 lei și 9.100 de lei, la care se adaugă voucherele de vacanță de 1.450 de lei.

Institutul funcționează într-o vilă pusă la dispoziție de RA-APPS în Bulevardul Mareșal Constantin Prezan, o zonă în topul celor mai scumpe chirii din București.

În anul 2016, înființarea Institutului Levantului s-a lovit de opoziția premierului Dacian Cioloș și a președintelui Klaus Iohannis, care a cerut reexaminarea legii, însă Parlamentul a votat-o și a doua oară. Principalele argumente erau costurile de peste 2,5 milioane de lei pentru funcționarea acestui institut, lipsa specialiștilor în domeniu și faptul că nu este prevăzut un control clar al activității și modului de folosire a resurselor.

Obiectul de activitate al institutului este „extinderea cercetărilor științifice asupra culturilor și civilizațiilor din spațiul istoric al Levantului (Orientul Mijlociu, nordul Africii, Balcani, Caucaz) (…); promovarea dialogului între popoarele din spațiul istoric al Levantului în vederea creării unei culturi a păcii prin dialog între mediul academic, liderii religioși și tânăra generație”. Din Consiliul Consultativ al Institutului fac parte figuri controversate precum Răzvan Theodorescu (şeful TVR în timpul mineriadei din iunie 1990), Andrei Marga, Daniel Barbu şi Puiu Haşotti.

În luna noiembrie, de exemplu, pe agenda institutului s-au aflat: participarea lui Emil Constantinescu la sesiunea solemnă a Consiliilor Județene din Constanța și Tulcea, care a marcat 1 40 de ani de la unirea Dobrogei cu România, participarea sa la Conferința internațională “River–Delta–Sea Systems. Celebrating 25 years of the National Research and Development Institute for Marine Geology and Geo-ecology – GeoEcoMar“ și o deplasare la Dubrovnik a fostului șef de stat, la reuniunea Board-ului Academiei Mondiale de Artă și Știință (WAAS) de la Dubrovnik, iar directorul-general al ISACCL, Andreea Grecu-Ciupală, a participat la o reuniune la Salonic.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.