Ecaterian Andronescu ”i-a dat la ficăței” lui Daea pe tema pestei porcine

Ecaterina Andronescu, senator PSD și Petre Daea, ministrul Agriculturii, au avut un schimb dur de replici pe tema pestei porcinem scăpate de sub control în România.

Ecaterina Andronescu, senator PSD și Petre Daea, ministrul Agriculturii, au avut un schimb dur de replici pe tema pestei porcinem scăpate de sub control în România.

Vorbind despre subiectul pestei porcine la B1, ministrul i-a sugerat senatorului că ar trebui să-și dea cu părerea doar în domeniile în care are expertiză. Totul a pornit de la întrebarea jurnalistului Silviu Mănăstire: ”Aveți o mare problemă în zona politică cu pesta porcină. Lovește în electoraul dumnavoastră”.

Ecaterina Andronescu: Dincolo de costurile politice, înțeleg cât de mare este suferința oamenilor în curtea celor cărora li se ia animalele. Întrebarea este de ce nu se găsește o soluție de izolare a focarelor de pestă porcină.

Petre Daea: Eu știam că doamna Andronescu este un profesor și un chimist bun. O respect pentru aceste aspecte, dar îmi pare nespus de rău că ne dăm cu părerea în zone pe care nu le cunoaștem. Nici ministrul Agriculturii, adică eu, nu știe, în intimitatea fenomenului, ce se întâmplă. Dacă pe baza acestui subiect se face interpretare politică, nu mă veți mai avea niciodată în dialog pe asemenea teme care pun gaz pe foc în loc să venim și să stingem focul. Se vrea crearea unei stări cu lacrimi de suferință în condițiile în care țara are nevoie de unitate și de o abordare serioasă. Eu nu strig, eu vreau doar să mă auziți.

Ecaterina Andronescu: Eu nu am criticat ceva, dar mă gândesc care ar putea fi soluțiile. Poate să vină Uniunea Europeană cu o soluție, nu să o găsim noi în România.

Petre Daea: Iată o temă de cercetare pentru mediul universitar din care faceți parte! Prin dorințele pe care le avem, este bine să ne găsim locul acolo unde ne îndeamnă priceperea pe fiecare.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.