
Din categoria ”HOPA”: Polonia cere din nou Germaniei despăgubiri de război
Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a cerut în acest weekend din nou Germaniei compensaţii privind daunele din Al Doilea Război Mondial, scrie Politico.
“Din punctul meu de vedere, subiectul despăgubirilor nu a fost tratatat”, a declarat Duda pentru Bild. “Polonia nu a fost despăgubită pentru daunele produse în timpul războiului”, a afirmat Duda. Duda a făcut referire la o anchetă a parlamentului polonez care a ajuns la concluzia că pierderile din timpul războiului nu au fost compensate. Interviul din Bild vine după vizita preşedintelui polonez la Berlin. Atunci, el s-a întâlnit cu preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier. Peste câteva zile, urmează întâlniri importante între oficiali germani şi polonezi la Varşovia. Guvernul naţionalist al Poloniei a crescut presiunea în ultimele luni privind despăgubirile, dar Germania susţine că procesul despăgubirilor s-a încheiat de mult timp.



Comentarii