Carmen Dan, despre polițistul mort. ”Emoția a trecut. Oare să-mi dau demisia?”
Uluitor. Carmen Dan lovește din nou. Zeci de protestatari chemați la poliție cu dosare penale
Politic Ultima Ora

Deputatul bătut în Piața Victoriei, către Carmen Dan: Mai aveți o fărâmă de demnitate și omenie și să vă dați demisia?

Deputatul PMP de diaspora, Doru Coliu, unul dintre oamenii bătuți de jandarmi în Piața Victoriei, îi transmite o scrisoare deschisă ministrului de Interne, Carmen Dan, în care îi adresează o serie de întrebări punctuale despre intervenția autorităților și îi cere demisia de onoare.

”Doamnă Ministru,

În calitate de parlamentar de diaspora, de simplu cetățean și de membru al diasporei românești ai cărei membri au fost atacați cu gaze, grenade asurdisante, jeturi de apă sau crunt bătuți de către jandarmii aflați în dispozitivul de securitate al Guvernului României în timpul protestului din data de 10 August 2018 și mai ales ca victimă a acestei operațiuni dure de reprimare a protestului, vă pun următoarele întrebări punctuale, la care victimele, protestatarii din alte orașe și cetățenii acestei țări așteaptă răspunsuri concrete din partea dumneavoastră :

– Ați comunicat Ministerului Sănătății numele și concentrația gazelor folosite de către Jandarmeria română în data de 10 August 2018 când timp de 9 ore protestatarii au inhalat aceste gaze?

– Ați întrebat conducerea Jandarmeriei române de ce au început să pulverizeze gaze lacrimogene peste fețele protestatarilor pașnici, începând cu ora 16.00 când în Piața Victoriei încă nu începuse nici un atac asupra jandarmilor din dispozitiv?

– Ne puteți spune de unde au provenit manipulările conform cărora 2 jandarmi fuseseră uciși de protestatari și dacă ați luat măsuri pentru găsirea și pedepsirea celor vinovați?

– Ne puteți afirma că Prefectul Capitalei a luat decizia de reprimare brutală a acestei manifestații pașnice fără să vă vorbească în prealabil de această decizie?

– Este adevărat că această decizie s-a luat pe baza informațiilor că va fi o lovitură de stat?

– Cine a dat a dat această informație și pe ce s-a bazat?

– Ne puteți spune care au fost motivele pentru care jandarmii din subordinea dumneavoastră au urmărit pe străzile adiacente Pieței Victoriei manifestanții pentru a-i lovi cu brutalitate fără să țină cont că acele persoane erau dezarmate și inofensive, când ordinul era doar pentru Piața Victoriei?

– Ne puteți spune ce măsuri ați luat împotriva jandarmilor care au lovit în mod sălbatic și impardonabil niște simpli turiști, șoferi de taxi, simpli trecători și mai ales femei?

– Ne puteți spune de ce jurnaliștii au fost o țintă de predilecție pentru jandarmii din dispozitiv și de ce au fost molestați, jigniți, loviți cu bestialitate și unora le-au fost confiscate clișeele cu fotografii sau sparte telefoanele ?

– Ne puteți traduce ce însemnau cuvintele purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, domnul Enache, care a afirmat că spre orele 22.00 s-a ajuns la soluția pe care Jandarmeria și-o dorea, și anume evacuarea prin forță a manifestanților pașnici aflați în Piața Victoriei ?

– Ne puteți spune de ce nu ați dezmințit imediat informațiile conform cărora un membru feminin al Jandarmeriei se afla în stare de comă, când aceasta se întorsese deja în mijlocul dispozitivului?

– Ne puteți spune ce măsuri disciplinare ați luat împotriva membrilor conducerii Jandarmeriei care au afirmat fals că un procuror militar a făcut parte din dispozitivul de reprimare a protestului?

– Ne puteți spune scopul acțiunii conducerii Jandarmeriei care a încercat prin toate mijloacele atragerea unui procuror militar în Piața Victoriei, încă de pe data de 09.08.2018?

– Ne puteți spune de ce oamenii din subordinea dumneavoastră nu au făcut nici un gest pentru anihilarea provocatorilor care erau câteva zeci, bine separați de protestarii pașnici, perfect vizibili și mai ales aflați față în față cu jandarmii din dispozitiv?

Și o ultimă întrebare: Mai aveți în dumneavoastră o fărâmă de onoare și omenie, de curaj și demnitate pentru a cere scuze în mod public copiilor, femeilor, vârstnicilor și oamenilor pașnici aflați în Piața Victoriei pentru gazarea timp de 9 ore, pentru loviturile și insultele îndurate și mai ales pentru faptul că au fost descriși ca fiind parte a unei tentative de lovitură de stat, când erau simpli cetățeni români din Diaspora și din țară care își strigau nemulțumirile?

Mai aveți în dumneavoastră o fărâmă de demnitate și omenie și să vă dați demisia? Pentru că românii, eu, vă cerem DEMISIA pentru ceea ce ați făcut!”, arată Doru Coliu, în scrisoarea deschisă.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.