Dăncilă umple instituțiile-cheie ale statului cu PSD-iști, ca să îl încurce pe Orban

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), instituție care a răspuns permanent la comenzile politice ale PSD, organizează un val de concursuri pentru ocuparea a 33 de posturi de conducere în direcțiile județene și regionale ale Fiscului. Concursurile au loc fix înainte de plecarea guvernului PSD, după ce posturile au fost ocupate ani la rând de șefi interimari, ușor de controlat, scrie g4media.ro.

Concursul este organizat chiar de ANAF, și nu de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, cum se întâmpla până la adoptarea prin OUG a Codului Administrativ de către guvernul Dăncilă. Agenția Națională a Funcționarilor Publici este o instituție cu un grad mare de independență față de factorul politic, în timp ce ANAF este subordonată politic total partidului de guvernământ.

ANAF este condusă de Mirela Călugăreanu, numită direct de premierul Viorica Dăncilă și care lucrează sub coordonarea ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Astfel, sunt scoase la concurs funcții de șefi ai direcțiilor regionale din București, Brașov, Cluj, Iași, Timiș, Galați, Prahova. Direcțiile regionale sunt structuri administrative care coordonează direcțiile județene și reprezintă cureaua de transmitere de la conducerea centrală către teritoriu.

Concursurile vor avea loc pe 18 noiembrie, la sediul ANAF din București, potrivit anunțului publicat pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.