Corina Crețu o face praf pe Dăncilă: Trebuia să scriu, în locul Guvernului, proiectele care nu există

Corina Creţu, fost comisar european pe Politică Regională, îi răspunde Vioricăi Dăncilă, care a criticat foştii comisari români pentru că nu au ajutat mai mult ţara. Răspunsul este deosebit de caustic, principalul argument al fostului comisar european fiind indolența guvernului.

Europarlamentarul Pro România, Corina Crețu spune că statul român nu a fost în stare să facă proiectele prin care România să acceseze fondurile europene care i s-au pus la dispoziție.

„Pe întreg parcursul mandatului meu, eu una nu am putut uita ţara din care provin – iar Doamna Prim-Ministru ştie foarte bine eforturile pe care le-am depus pentru România, dar continuă în mod absolut gratuit campania de denigrare a mea începută de luni de zile. Aşa cum sunt convinsă că ştiţi, am preluat mandatul cu o rată de absorbţie în cazul României, pentru perioada 2007-2014, de doar 58%, de aceea am creat Grupul de lucru pentru o mai bună implementare în care am inclus tarile cu o rata de absorbtie de sub 60% , în favoarea cărora am aprobat masuri exceptionale. In cazul concret al Romaniei, acestea se refera inclusiv la fazarea a 40 de proiecte (care ar nu au fost realizate la timp si pentru care Romania ar fi trebuit sa dea banii inapoi), plus finanţarea a 16 proiecte retrospective (proiecte care erau realizate, dar pentru care statul român încă plătea credite), în valoare de aproximativ 1,3 miliarde EUR.

Iar prin aprobarea cofinanţării acestor proiecte cu bani europeni, bugetul României a fost degrevat de plata împrumuturilor către instituţiile financiare internaţionale. Aşadar, datorita acestor masuri, rata de absorbţie pentru perioada 2007-2014 a depasit 91%”, spune Corina Creţu.

Corina Creţu face şi un bilanţ al proiectelor semnate în mandatul său de comisar european, printre care: autostrada Câmpia Turzii –Târgu Mureş – cu o cofinanţare europeană de 246 de milioane EUR; reabilitarea căii ferate Radna-Gurasada-Simeria – cu 1,3 miliarde EUR sprijin financiar european; linia de metrou M6, de 609 milioane de euro; – proiecte de modernizare a infrastructurii de apă în judeţele Hunedoara, Alba, Vrancea şi Galaţi.

„Singurul lucru pe care l-aş mai fi putut face este, eventual (ca o ironie, desigur), să scriu de una singură, în locul Guvernului, proiectele care nu există, să mă ocup de implementarea efectivă a lor şi să produc din neant facturile pentru lucrările care nu sunt efectuate, astfel încât să putem face şi plăţile pentru ceva ce nu există de fapt. Probabil doar atunci Doamna Premier nu ar mai avea ce să critice în legătură cu activitatea mea de Comisar pentru Politică Regională”, a mai spus Creţu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.