Aproximativ  200 de persoane protestează, în Piața Constituției, față de adoptarea, în Parlament, a Codului Administrativ, implicit a prevederii privind desființarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne în administrația publică
Politic Social Ultima Ora

Codul Adminstrativ al lui Dragnea a scos astăzi oameni în stradă: românii din ”Ținutul Secuiesc”!

Aproximativ  200 de persoane au protestat, în Piața Constituției, față de adoptarea, în Parlament, a Codului Administrativ, implicit a prevederii privind desființarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne în administrația publică, transmite Mediafax.

„Am venit din spirit de solidaritate cu românii din Harghita, Covasna, Mureș. Autoritatea statului va fi diminuată în această zonă din cauza Codului Administrativ, în instituții va fi introdusă limba maghiară ca a doua limbă oficială”, a declarat Maria Stoica, una dintre persoanele aflate în Piața Constituției.

Mai mulți protestatari poartă costume populare și au drapelul în mâini.

„Protestăm față de legiferarea limbii maghiare ca limbă oficială. În România să rămână limba oficială româna, atât”, a spus un ploieștean, venit în Capitală la miting.

„Considerăm că suntem ultima fortăreață. Avem obligația de a apărea teritoriul românesc. Într-un an în care ar trebui să sărbătorim 100 de ani de Unire, am ajuns să sărbătorim prin dezbinare. Limba română e posibil să nu mai fie singura limbă oficială”,a a afirmat un vasluian.

Acțiunea este organizată de Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures (FCRCHM) și Asociatia “Calea Neamului”. Protestatarii vor pleca în marș pe direcția Piata Unirii –Universitatii și apoi Cotroceni, unde au și un mesaj pentru președintele Klaus Iohannis.

„Protestul este generat de includerea, de catre iredentisti, pe fondul inculturii si incapacitatii politicienior nostri, prea preocupati de lupta pentru ciolan si de sfasierea reciproca, in chiar anul aniversarii Centenarului Marii Uniri, a unei prevederi in Proiectul de lege al Noului Cod Administrativ, care oficializaza limba maghiara in administratia a aproape jumatate din localitatile Tarii. Este un act care sfideaza, intr-un mod inadmisibil si fara precedent, Constitutia Romaniei! Scopul contestatarilor este de a-i atrage atentia presedintelui sas al Romaniei, in traditia lui Stephan Ludwig Roth, ca aici este Romania, stat national unitar, pentru infaptuirea caruia s-au sacrificat milioane de romani si ca promulgarea unei astfel de prevederi legislative echivaleaza cu o sinucidere politica imediata si fara drept de apel”, se arată în mesajul prin care a fost anunțat mitingul.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind Codul administrativ, în calitate de for decizional, în data de 9 iulie. Printre prevederile proiectului legislativ se numără eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în prefecturi, primării, consilii judeţene şi locale, dar şi cum vor fi montate plăcuţele bilingve.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.