Codrin Ștefănescu somează SRI să explice ”modul în care instituţiile de forţă acţionau în România” 1
Politic Ultima Ora

Codrin Ștefănescu somează SRI să explice ”modul în care instituţiile de forţă acţionau în România”

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a făcut public, vineri, după declasificare, protocolul de cooperare încheiat cu Serviciul Român de Informaţii (SRI) în anul 2012.

Documentul este intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Consiliul Superior al Magistraturii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii”.

Protocolul este semnat din partea CSM de preşedintele de la acea vreme, Alina Nicoleta Ghica, iar din partea SRI de directorul instituţiei, Geroge Maior. Pe document mai apar semnăturile vicepreşedintelui CSM, Oana Schmidt-Hăineală, şi prim-adjunctului directorului SRI, generalul Florin Coldea.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, e de părere că acest protocol dovedește că ”Statul Paralel” există. Liderul PSD vrea ca SRI și CSM să răspundă la o serie de întrebări pentru ca românii ”să afle modul în care, sub umbrela unor protocoale aparent legale, instituţiile de forţă acţionau în România”.

”Declasificarea unui nou Protocol între SRI şi CSM reprezintă o nouă dovadă extrem de elocventă şi cinică a existenţei Statului Paralel. Documentul, încheiat în 2012, este încă o probă clară a faptului că justiţia a fost acaparată de un grup ocult care a foslosit-o exclusiv pentru a prelua controlul politic şi economic în România.

Este absolut inacceptabil ca tocmai CSM, care conform legii trebuie să fie garantul independenţei justiţiei, să trimită în mod regulat rapoarte către SRI. În acelaşi timp, este revoltătoare şi ideea că, în baza acestui Protocol, o parte dintre judecători şi procurori au devenit informatori, raportori sau colaboratori ai Statului Paralel.

Şi tocmai pentru că Protocolul arată negru pe alb anvergura, nocivitatea şi consistenţa Statului Paralel, solicit ca atât SRI, cât şi CSM să răspundă public la următoarele întrebări:

– Ce planuri comune au decis, în baza acestui Protocol, şefii SRI şi CSM?

– În ce mod au fost aplicate aceste planuri şi cine le-a pus în practică?

– Concret, în ce a constat „cooperarea efectivă (…) aprobată de conducerile celor două instituţii”?

– Câte raportări a făcut CSM către SRI şi care au fost efectele acestora?

– În ce mod a folosit SRI mapele profesionale ale magistraţilor, cu atât mai mult cu cât acestea conţin inclusiv date cu caracter personal ale judecătorilor şi procurorilor?

– Câţi judecători şi procurori au fost sfătuiţi sau chiar obligaţi să semneze acorduri de colaborare cu SRI?

– Ce lege a stat la baza existenţei acestui Protocol?

– Ce conţin „analizele” anuale asupra „modului de desfășurare a cooperării” dintre SRI şi CSM?

”Este obligatoriu ca cele două instituţii semnatare ale Protocolului să răspundă la toate aceste întrebări, întrucât este esenţial ca cetăţenii să afle modul în care, sub umbrela unor protocoale aparent legale, instituţiile de forţă acţionau în România”, e mesajul lui Ștefănescu.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.